A doua zi dupa prezentarea raportului despre Romania la Strasbourg, seful Delegatiei Comisiei Europene de la Bucuresti, Jonathan Scheele, explica ce trebuie sa se miste mai intai in Romania pentru a adera in UE la termen.

- Cunoasteti foarte bine tara noastra si autoritatile de aici. Credeti ca Romania poate rezolva problemele cu stegulete rosii din raport in doar 5 - 6 luni?
- Cred ca poate, dar puterea este in mainile Romaniei. Nici nu trebuie sa rezolve deficientele in 6 luni, dar trebuie ca in acest rastimp sa ne aduca in pozitia sa putem spune: "Da, Romania va fi gata pentru aderare la 1 ianuarie 2007".

- In prezentarea sa, Olli Rehn a spus aproape silabisit ca Romania trebuie sa fie mai convingatoare in lupta anticoruptie, in special la nivel inalt. Ce inseamna "convingator" in acceptia Comisiei Europene?
- Olli Rehn vorbea despre mai multe condamnari la nivel inalt. Cred ca trebuie sa trecem de la faza in care unii sunt plimbati pe la Parchet si nimic nu se intampla dupa aceea la faza in care sunt si inculpari. Poate nu in fiecare caz sunt dovezi, dar sistemul juridic, judecatorii si procurorii, trebuie sa demonstreze ca lucreaza efectiv, ca isi fac treaba pentru care sunt platiti.

- Nu credeti ca acest mesaj ii va pune pe magistrati sub o anumita presiune? Sa demonstreze acum, in cateva luni, ce n-au putut ani de zile?
- Nu este o presiune de a condamna oameni cu orice pret. De fapt, nu e vorba de o presiune, ci de o incurajare sa-si faca treaba corect, in slujba actului de justitie, fara frica si fara favoritisme.

- Asadar, judecatorii trebuie sa faca diferenta intre presiune si incurajare.
- Da, cred ca sunt destul de inteligenti sa inteleaga diferenta. Nu e vorba de procese-show, de vanatoare de vrajitoare, ci de un sistem care trebuie sa functioneze pentru ceea ce a fost creat. Magistratii sunt acum in faza in care pot face asta.

Citeste si:

- Spuneati dupa prezentarea raportului ca nu mai este timp pentru a arata cu degetul cine are vina sau nu, nu mai este timp de jocuri politice, e momentul actiunii. Puteti fi mai exact cui va adresati, carora dintre autoritatile romane?
- Tuturor, cred. Sau, mai bine zis, cine are urechi de auzit sa auda.

- Voi fi eu mai concret. Credeti ca parlamentul are urechi sa auda? Ati vazut cum au decurs lucrurile acolo in ultimele luni.
- Eh, cred ca parlamentarii au scapat de dezbaterea pe regulamentele Camerelor si pot trece la menirea lor. Parlamentul are un rol foarte important acum, de a aborda proiectele de legi nu intr-un mod defensiv sau ofensiv, ci pur si simplu pentru a crea legi bune. Parlamentul ar trebui sa lase disputele politice in urma si sa se ocupe de substanta legilor pe care le dezbate, sa cunoasca bine aquisul comunitar si sa vada cum poate fi aplicat legislatiei romanesti.

- Care ar fi cuvintele-cheie din raport referitoare la restantele Romaniei?
- As incepe cu ceea ce este legat de activarea clauzei de salvgardare, adica de amanarea aderarii cu un an. Aici vorbim din nou de lupta anticoruptie, care nu este prioritatea nr.1, ci numarul zero! Asta nu este o obsesie a comunitatii europene, ci este un pericol real de subminare a oricarui stat modern. Totodata, nivelul ridicat al coruptiei tine investitorii straini la granitele Romaniei. Nu vor veni daca situatia nu se imbunatateste. Si aici nu e vorba de a vedea cativa oameni in inchisoare, ci de o alta abordare. Rolul clasei politice este decisiv. Cazuri particulare de corupti vor fi tratate de justitie, dar mentalitatile se schimba la nivelul intregii clase politice. Acolo, in zona partidelor, trebuie sa nu se mai incurajeze astfel de practici.

- De ce mai atarna integrarea Romaniei la termen?
- Foarte importanta este securizarea frontierelor. S-au facut progrese importante, dar au ramas incertitudinile contractului cu EADS. Daca acestea vor fi eliminate si se vor vedea strategiile aplicate si cu logistica, si cu resurse umane, chestiunea se rezolva. Comisia vrea sa fie sigura ca la 1 ianuarie 2007 securizarea frontierelor Romaniei, care vor deveni ale Uniunii Europene, sunt complet securizate.