Vin americanii. Insa nu doar ei. Amplasarea bazelor militare nu reprezinta doar un avantaj la nivel politic, ci si unuleconomic. Bani si noi locuri de munca, nu doar temporar, ci pe termen lung. In urma cu doi ani, numai prin stationarea militarilor americani la Constanta s-au castigat 20 de milioane de dolari.
Statele Unite ale Americii isi vor spori prezenta in fostele tari ale Pactului de la Varsovia, datorita reorganizarii fortelor americane din strainatate.

Doua divizii ale armatei SUA vor parasi bazele din Germania in urmatorii zece ani. Negocierile cu autoritatile germane nu s-au incheiat, insa, in perioada 2006 - 2011, din Germania vor pleca cel putin 30.000 de militari americani, impreuna cu familiile lor.

Deocamdata, nu se stie cati ar putea fi transferati in Romania, dar, din punct de vedere economic, castigul se arata a fi unul considerabil. Spre exemplu, in Germania, unde se afla zeci de mii de militari din SUA, bazele aduc economiei un profit anual de 1,4 miliarde de dolari si ofera 27.000 de locuri de munca, au anuntat autoritatile germane, la sfarsitul anului 2003. Insa, pe americani ii intereseaza sa detina o capacitate de interventie rapida, iar Romania se afla mai aproape de zonele instabile din Orientul Mijlociu, de aici si un interes sporit pentru tara noastra.

Pe termen lung, s-ar castiga cateva sute de milioane de euro

Citeste si:

Din punct de vedere economic, o baza militara ar contribui la dezvoltarea unei zone prin faptul ca militarii isi cheltuiesc soldele exclusiv in zona respectiva. Astfel, este stimulat consumul pe plan local, ceea ce nu este de neglijat. In plus, o baza militara obisnuieste sa angajeze personal auxiliar din randul localnicilor. "Putem spune ca sunt stimulate unele facilitati turistice. De asemenea, o baza se aprovizioneaza cu produse alimentare din zona si are o serie de alte necesitati: servicii de spalatorie, activitatea de refacere a militarilor - petrecerea timpului liber etc. Spre exemplu, acum doi ani, s-au castigat circa 20 de milioane de dolari, din stationarea militarilor americani la Constanta", ne-a spus col. Cristinel Ghiga, purtator de cuvant la Ministerul Apararii Nationale.

In ce priveste bazele, de care a amintit recent presedintele Traian Basescu, acestea vor avea unitati americane relativ reduse - de circa 500 de soldati - care se vor schimba la sase luni. Insa, vor fi amenajate astfel incat, la nevoie, sa poata gazdui chiar 20.000 de militari. Baza aeriana de la Mihail Kogalniceanu, cazarma brigazii 34 si poligonul de la Babadag vor fi puse la dispozitia trupelor americane, cel mai probabil, din anul 2006, a declarat directorul Directiei Planificare Strategica a Armatei Romane, generalul Valeriu Nicut.

La Kogalniceanu va fi instalat comandamentul american din Romania, ce va coordona si procesul de rotire a contingentelor militare americane din Irak sau alte zone de operatiuni, atunci cand acei militari vor tranzita Romania. Poligonul de la Babadag va fi folosit de americani pentru a-si antrena militarii inaintea unor misiuni internationale.