In ciuda faptului ca Romania urmeaza sa adere la Uniunea Europeana intr-un an sau doi, europenii de rand nu stiu prea multe despre cea care se va alatura clubului de la Bruxelles. Intr-o oarecare masura, cazul Romaniei este asemanator cu cel al Portugaliei, care nu avea o imagine pregnanta in cadrul Uniunii, sustine profesorul Michael Metzeltin de la catedra de romanistica a Universitatii din Viena.

Profesorul Metzeltin a sustinut o prezentare intitulata "Importanta Romaniei pentru Europa", in cadrul sesiunii de deschidere a celei de-a treia sesiuni a Forumului Romania de la Viena. Organizat de profesorul Thede Kahl din cadrul Institutului Austriac pentru Studii Sud Est-Europene, cu sprijinul Ministerului de Externe austriac, al Ambasadei Romaniei din Austria si al Centrului Cultural Roman din Viena, Forumul din acest an a reunit cercetatori din tara si din spatiul germanic cu preocupari privind Romania.

Problema de imagine a Romaniei consta in principal in mentinerea in cadrul mass-media occidentale a diverselor clisee in legatura cu exportul de borfasi si prostitutie, cainii vagabonzi si copii orfani, a afirmat profesorul Metzeltin. In contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, profesorul Metzeltin a sustinut ca Turcia este o tara mai putin europeana decat tara noastra - prezentand mai apoi principalele valori pe care le va aduce tara noastra in Uniune.

Pozitia strategica a spatiului romanesc

Citeste si:

In primul rand, tarile romane au reprezentat inca din Evul Mediu o pozitie strategica - in prezent facandu-si simtita prezenta unui rol de intermediere intre culturi si economii. La toate acestea se adauga si o foarte importanta pozitie strategica la Marea Neagra. De asemenea la Bucuresti se intalnesc Orientul si Occidentul - transformand capitala Romaniei intr-un oras cu rol de intermediator foarte important pentru Uniunea Europeana.

Din punct de vedere al traditiei politice, Romania nu prezinta discrepante deosebite fata de restul tarilor europene, sustine profesorul Metzeltin. Dupa o perioada medievala, Romania a intrat in secolul al XIX-lea beneficiind de una dintre cele mai moderne Constitutii din Europa, inregistrandu-se in acest sens o evolutie spre democratie asemanatoare cu celelalte tari din Europa. La aceasta se adauga o traditie a coruptiei care trebuie combatuta. Originea latina a romanilor a permis asimilarea deosebit de rapida a valorilor occidentale, evolutia lingvistica din secolul al XIX-lea fiind o dovada vie in acest sens.

Din punct de vedere religios, Romania apartine traditiei crestine, una din principalele trasaturi caracteristice ale continentului european, iar acest punct conteaza foarte mult in cadrul integrarii europene. Prin aderarea Romaniei la UE va fi intarit elementul latin al Uniunii, a mai apreciat profesorul Metzeltin. Din punct de vedere cultural, Romania face parte fara indoiala din Europa: exista un numar ridicat de cercetatori, scriitori si compozitori de origine romana care si-au adus contributia la valorile europene - si tocmai informatiile referitoare la acest fapt ar trebui multiplicate pentru a face cunoscuta Romania in Europa.