Comercializarea carnii de pasare a fost interzisa in toate pietele si targurile din Capitala, iar pasarile din gospodariile individuale vor fi examinate clinic si anatomopatologic.

Potrivit programului de masuri adoptat, bucurestenii pot cumpara carne de pasare numai prin reteaua de magazine autorizate. De asemenea, comitetul antiepizootic format la nivelul Capitalei are in vedere o protectie speciala in zonele de risc, respectiv drumurile ce leaga Bucurestiul de Ploiesti, Urziceni, Fundulea, Oltenita, Giurgiu, Alexandria, Targoviste, Buftea si autostrada Bucuresti - Pitesti. Totodata, va fi verificat modul in care se va realiza confiscarea produselor de origine animala in vederea incinerarii. Programul mai prevede ca in exploatatiile avicole sa fie puse in functiune filtre sanitar-veterinare, dezinfectoare rutiere si sa fie asigurate stocuri de substante dezinfectante. Directia Sanitara Veterinara a Municipiului Bucuresti a pregatit deja 20.000 doze de vaccinuri antigripale, care urmeaza sa fie distribuite la dispensarele din zonele inundate.