Tony Blair sare inca o data in sprijinul Romaniei. Parlamentul de la Londra e pregatit sa ratifice Tratatul de aderare inaintea publicarii Raportului de monitorizare. Marea Britanie intentioneaza sa ratifice Tratatul de aderare a Romaniei cu doua saptamini inaintea publicarii raportului de tara al Comisiei Europene. "Este un vot de incredere pentru Romania si speram ca parlamentul nostru isi va da acordul pe 11 octombrie", a declarat ieri Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti.

Vot de incredere

Premierul britanic Tony Blair a fost unul dintre cei mai ferventi avocati ai aderarii Romaniei la UE. Insistentelor sale i se datoreaza decizia istorica luata de Consiliul European de la Helsinki in decembrie 1999 privind deschiderea negocierilor cu Romania. Pe de alta parte, Marea Britanie are presedintia Consiliului European pina la sfirsitul acestui an, intr-un moment important pentru Romania: prezentarea de catre Comisia Europeana a Raportului de monitorizare, pe 25 octombrie.

Si se pare ca de data aceasta raportul Comisiei nu va fi atit de negru pentru Romania, desi raportorul Parlamentului European pentru Romania, Pierre Moscovici, ne-a declarat ieri ca ar "prefera un raport mai putin favorabil in octombrie, iar un raport pozitiv in aprilie 2006 care sa fie decisiv".

Citeste si:

Bulgarii, avertizati

Pierre Moscovici a declarat ieri la Strasbourg ca traditia unor rapoarte mai favorabile Sofiei decit Bucurestiului ar putea fi contrazisa acum. "Anul acesta se pare ca este invers, Bulgaria neavind un raport foarte favorabil. Insa ambele tari vor adera impreuna", a declarat Moscovi.

La Bulgaria s-a referit cam in aceiasi termeni si raportorul pentru aceasta tara, europarlamentarul britanic Jeoffrey van Orden. Potrivit Sofia News Agency, Van Orden a declarat ca raportul Comisiei privind Bulgaria va fi mai critic decit cele de pina acum. Europarlamentarul a accentuat ca exista presiuni pentru aminarea procesului de extindere cu un an, in special din Germania.