Astazi, la Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila, va avea loc cel de-al patrulea termen al unui proces inedit: urmare a emisiunii "Miezul problemei" (National TV) din 25 ianuarie a.c., care a avut ca tema "celebra" vanatoare de mistreti de la Balc, organizata de Ion Tiriac, omul de afaceri s-a considerat atat de tare sifonat, incat a gasit de cuviinta sa intenteze un proces atat impotriva moderatorului Madalin Ionescu, cat si a invitatilor acestuia, psihiatrul Florin Tudose, seful biroului de investigatii de la saptamanalul "Academia Catavencu", jurnalistul Cornel Ivanciuc si presedintele Fundatiei de ocrotire a animalelor AVES, Laszlo Szabo Szeley.

In cererea sa, Tiriac sustine ca a fost calomniat de cei patru si, ca atare, pretinde despagubiri morale de... 30 miliarde de lei. Tinta "directa" a omului de afaceri, jurnalistul Madalin Ionescu sustine ca este nevinovat, el precizand ca inainte de emisiune a purtat discutii telefonice atat cu asistentul afaceristului, cat si cu avocatul acestuia pentru ca fostul tenisman sa fie invitat in emisiune, insa acesta nu a fost prezent pe motiv ca nu era in tara.

Mai mult, Madalin Ionescu considera neintemeiata actiunea lui Tiriac, atata vreme cat dupa emisiunea cu pricina l-a invitat din nou in emisiune pe afacerist, insa acesta a refuzat. Conform avocatei Dana Pavelescu, aparatoarea jurnalistului, actiunea juridica a lui Tiriac e neintemeiata, atata vreme cat conform deciziei 248/2004 a CNA dreptul la imagine nu trebuie sa impiedice aflarea adevarului in problemele de interes public justificat.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.