FINAL FERICIT - Simona Niculae s-a intors acasa
Disparuta, adapostita de mila, mutata de colo-colo, nevoita sa ia viata in piept de la 7 ani. Asta e, pe scurt, povestea Simonei.O poveste cu final fericit. Sau... un nou inceput.

Simona Niculae era printre copiii disparuti din Sectorul 2 al Capitalei in 1992, fara sa fie mediatizata, pentru ca parintii nu aveau nici o fotografie. In 2007, dupa 15 ani, o tanara care nascuse intr-un spital din Bucuresti povestea medicilor ca nu are acte, pentru ca s-a pierdut pe strazi la varsta de 7 ani. Stia doar ca o cheama Simona Niculae.

POVESTEA. In 1991, parintii Simonei au divortat. Tatal le-a luat la el pe cele doua fete, una de 7 si cealalta de 9 ani. Cea mica n-a rezistat insa departe de mama ei. Dupa rugaminti si plansete, parintii si-au impartit copiii - Simona la mama, iar sora ei la tata. In ianuarie 1992, fetita se juca in fata casei bunicii, unde locuia cu mama ei. "Niste copii mai mari m-au luat cu ei sa mergem in parcul de la Perla. M-am dus, dar cand a inceput sa se intunece, ei au plecat acasa si m-au lasat acolo. Au fugit de mine...", isi aminteste trista Simona. Patru nopti a dormit in parc. "Ma mai luau paznicii de la spital (n.r. - Spitalul de Urgenta Floreasca) la ei inauntru, sa ma mai incalzesc. Imi spuneau sa nu plec de acolo, ca cine m-a lasat in parc o sa se intoarca sa ma caute...", povesteste fata. In a cincea zi, in parc a aparut un barbat cu cativa copii dupa el. Simona s-a jucat cu cei mici si le-a spus ca s-a ratacit si nu stie unde-i sunt parintii. "El (n.r. - tatal copiilor) mi-a spus atunci sa merg cu ei, ca asa, singura in parc, poate sa puna oricine mana pe mine. M-am speriat si mai mult decat eram si m-am dus", zice Simona.

PE STRAZI. Asa a ajuns in familia lui Emil Velchereanu, in Ferentari. Patru ani a stat cu alti 11 copii si doi adulti intr-o garsoniera ocupata abuziv. Prin 1996 au fost evacuati. "Am stat atunci cu totii vreo cinci luni in fata Guvernului. Pe strada, ca n-aveam unde sa ne ducem. Era iarna si un frig...", povesteste Simona. Nu vrea sa spuna daca a fost trimisa la cersit. Povesteste ca familia Velchereanu a avut grija de ea cum a putut. "Pana la urma ne-au mutat inapoi in Ferentari, la baraci. Acolo am stat pana acum...". "Am stat", e un fel de a spune... Pentru ca marea parte a timpului si-o petrecea pe strada. In 2002, o patrula de politie a gasit-o si a internat-o in Centrul pentru minori "Ciresarii". "Le-am spus povestea mea... Acolo, la "Ciresarii", venea politia, imi facea poze... Da' mi-au zis ca nu sunt prea multe sanse sa-mi mai gaseasca parintii. Am stat in centru pana in 2004, cand am fugit si m-am intors in Ferentari", isi aminteste.

COPIII COPILULUI DISPARUT. Simona n-a fost nici macar o zi la scoala. Nu are buletin, nu stie sa scrie sau sa citeasca. Are doi copii, cu doi barbati diferiti - un baietel de doi ani si jumatate si o fetita de 11 luni. "Fata e la taica-su. Baiatul e la un camin (n.r. - centru de plasament). Ii vizitez pe amandoi, le mai duc cate ceva... I-am lasat de langa mine ca... cu ce era sa ii cresc? Si unde?", se intreaba retoric Simona. Cand a nascut-o pe cea mica, medicii i-au cerut actele, de teama sa nu fuga din spital. "Atunci le-am spus povestea mea. O poveste care a inceput trasnit si s-a terminat trasnit", rade tanara. "Si ei au anuntat politia, la urmariti (n.r. - Compartimentul Urmariri), si au venit si le-am spus si lor...". In urma cu patru luni, in piata Iancului, o patrula de ordine publica o ridica din nou pe Simona de pe strada. "M-au dus la sectie, m-au intrebat cum ma cheama, le-am zis din nou toata povestea... Si dup-aia mi-au zis - tu stii ca esti data in urmarire? M-am speriat. Nu stiam ce am facut. Dar mi-au zis ca sunt data in urmarire de parintii mei. Nu mi-a venit sa cred... Apoi m-au dus intr-o camera si un domn politist mi-a pus pe un birou niste fotografii. Mi-a dat o tigara si m-a intrebat daca recunosc oamenii din poze. Erau mama, tata si sora-mea. Mie mi se parea cunoscuta doar sora-mea, dar nu stiam de unde sa o iau... Dupa aia mi-au spus cine sunt si l-au cautat pe tata. Acum doua luni, cand m-am trezit cu tata in Ferentari, la baraca, aia (n.r. - familia "adoptiva") nici n-au vrut sa-l lase sa intre. Si atunci el mi-a zis - 'tata, faci cum vrei. Daca vrei sa ramai aici, n-ai decat... Dar nu se poate sa stai intr-o baraca, noi avem casa>>. Si am venit acasa", incheie Simona si un zambet ii lumineaza fata.

Citeste si:

IN SANUL FAMILIEI. "Acasa" inseamna acum pentru Simona o casuta joasa, din paianta, aflata parca la capatul lumii - pe limba de pamant dintre lacurile Tei si Plumbuita, unde nimeni n-a vazut vreodata asfalt. Strada Brana e plina de balti, noroi si gunoaie si, daca nu esti atent, nici nu iti dai seama ca in spatele gardului incropit din lemne si tabla se afla o casa. Aici, in doua camarute stau tatal Simonei, sora ei si sotul acesteia si cei patru copii ai lor. Mama fetei a fugit in lume la patru zile dupa disparitia ei, atunci cand tatal a aflat ca Simona nu s-a mai intors acasa. Sub unul dintre paturi, un porumbel beteag si o pisica tarcata isi duc traiul alaturi de familia Niculae. Singurul care munceste e tatal - santierist. E plin de var si vopsea pe maini si pe hainele de lucru. Dar e fericit. Isi ia nepotelul cel mai mic in brate si il ciufuleste razand. "Cat timp ati cautat-o pe Simona?", intreb. "Eeei... Putin, doamna... Numai vreo 15 ani", zice el cu amaraciune. "Numai la rele ma gandeam. Stiti si dumneavoastra cum era atunci, in '92. Se furau copii, doamna. Si io am crezut ca cineva mi-a furat fata si i-a facut ceva rau...", povesteste barbatul, uitandu-se cu drag inspre Simona, care rade ca de o nastrusnicie.

PLANURI DE VIITOR. Acum Simona nici nu mai vrea sa auda de familia care a cules-o de pe strada. "Ai patit ceva rau la ei?", intreb. "Nu...", imi raspunde incet, fara sa ma priveasca in ochi. "Dar asa am decis", revine cu voce hotarata. "Nu mai am ce cauta acolo, nu mai vreau sa stiu de ei. Acum mi-am gasit familia. Asta e familia mea. Tata m-a cautat, dar ei n-au zis niciodata la politie ca eram la ei. Adica, el (n.r. - Emil Velchereanu) zice ca a dat o declaratie ca m-a gasit... Da' politistii n-au gasit nimic. Nici o declaratie. Inseamna ca n-a dat...", zice ridicand din umeri a indiferenta Simona.

Acum are alte prioritati: "Vreau sa-mi fac acte. Sa-mi scot si eu buletin, ca sa pot sa-mi iau copiii acasa. Acum am unde sa-i cresc, nu mai trebuie sa stea departe de mine. O sa-i dau si la scoala...", spune zambind ganditoare.