Conducerea clubului i-a pregatit atacantului un contract de aproape patru ori mai mare decat cel actual. Dupa ce s-au dispensat de Maldarasanu si de Buga, oficialii gruparii de sub Podul Grant si-au reindreptat atentia catre Lucian Bu

Conducerea clubului i-a pregatit atacantului un contract de
aproape patru ori mai mare decat cel actual.

Dupa ce s-au dispensat de Maldarasanu si de Buga, oficialii
gruparii de sub Podul Grant si-au reindreptat atentia catre Lucian Burdujan,
care refuza sa-si prelungeasca intelegerea scadenta in 2009.

PROPUNERE. “Noi
i-am propus lui Burdujan un salariu de trei ori si jumatate mai mare, iar el
ne-a solicitat un timp suplimentar de gan­dire. Acum, mingea este in terenul
lui”, a notat ieri site-ul oficial al clu­bului. Oferta nu-l satisface insa pe
ju­cator, care, chiar si cu aceasta ma­jo­rare substantiala, abia ar ajunge la
un salariu stagional de 120.000 de euro, cu nu mai putin de 50.000 de euro sub
pretentiile sale. “Este adevarat ca mi s-a facut o pro­punere, dar nu am
acceptat-o. Mai negociem. Cu Rapid mai am contract un an si jumatate, dupa care
este posibil sa plec”, a declarat Burdujan. Conduce­rea gruparii feroviare este
op­ti­mista: “Il apreciem pe Burdujan si speram ca el sa reali­zeze in scurt
timp ca solici­tarile sale sunt exagerate”.

Zotta, primul dupa Copos

Adunarea Generala a Actionarilor SC FC Rapid SA a adus luni
cateva modificari semnificative in ceea ce priveste structura Consiliului de
Administratie al clubului. Astfel, directorului general al gruparii de sub
Podul Grant, Constantin Zotta, i-a fost atribuita si functia de presedinte
executiv al CA, in timp ce fostul director general adjunct, Grigore Sichitiu, a
fost numit vicepresedinte al CA. Din cadrul CA mai fac parte presedintele Ioan
Taban si membrii Nicolae Manea si Octav Cobzareanu.

marius.mihalcea@jurnalul.ro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.