Milton Friedman spunea ca politica monetara e eficienta doar daca surprinde. Din pacate, BNR nu poate salva ratingul o data pe saptamana, cu surprize-surprize, ca TVR.

Banca centrala a incercat sa ia prin surprindere piata majorand dobanda de politica monetara cu 1%. A mai hotarat si sa mareasca provizioanele la creditele in valuta pentru debitorii expusi la riscul valutar, in conditiile in care rezervele minime obligatorii erau deja foarte mari: 40%. In acelasi timp, BNR a atras atentia ca extinderea rapida a creditului in valuta, coroborata cu volatilitatea cursului implica riscuri pentru stabilitatea financiara. A solicitat, in paralel, intarirea politicii fiscale si intensificarea reformelor structurale, mai ales pe piata muncii.

Si totusi, ce poate face o politica monetara atunci cand bursa e supraevaluata? Actiunile isi pot reduce valoarea cu 3%-4% pe zi, pe cand procentul suplimentar de dobanda e obtinut intr-un an. In ziua in care BNR a crescut dobanda, cursul s-a redus la 3,62 lei/euro, pentru ca actorii anticipau o majorare, apoi a scazut la 3,6 cand s-a vazut ca era vorba de o decizie-surpriza. Din pacate insa, la putin timp dupa aceea cursul a inceput sa creasca din nou - 3,63 lei/euro - ca dovada ca jucatorii care iesisera de pe bursa asteptau un prilej favorabil pentru a cumpara euro. Acelasi lucru s-a vazut si in zilele interventiilor indirecte ale bancii centrale, care au adus raportul euro/leu sub 3,8 si apoi sub 3,7: leul s-a apreciat mult mai putin decat spera BNR, ca urmare a consistentei actiunilor sale. De fapt, se poate spune ca in conditiile de acum cresterea dobanzii de politica monetara si intarirea leului nu fac altceva decat sa faciliteze iesirile de pe bursa. Apropo: se poate astepta cineva ca dupa o depreciere a perspectivei de rating sa se napusteasca investitorii cu banii in Romania, la auzul anuntului ca banca centrala a majorat dobanda de la 8 la 9%?!

Citeste si:

Reformele structurale din Romania lipsesc in continuare, dar datele actuale nu difera semnificativ de cele din ultimii 2-3 ani. Deci lucrurile ar fi putut merge la fel de bine ca in prima parte a anului trecut sau ca-n 2006. Au intervenit insa turbulentele internationale care au schimbat radical contextul. Aici este important de subliniat ca aceasta conjunctura externa ne-a afectat mai mult decat pe polonezi sau cehi, fiindca bursa si cursul de schimb erau supraevaluate. In asemenea circumstante, masurile bancii centrale care vizeaza reintroducerea inflatiei in banda de fluctuatie ar fi trebuit luate dupa corectia actiunilor si a cursului, pentru ca altfel politica monetara nu face decat sa se lupte cu morile de vant: investitorii tot pleaca! Nu acelasi lucru se poate spune despre politica fiscala sau structurala. Prin reducerea impozitelor asupra companiilor si prin cresterea taxarii gospodariilor, fiscalitatea actioneaza asupra cauzei: salariile rupte de productivitate. Capitol vizat si de politica structurala, prin somaj. Iar premierului Tariceanu - care era curios daca si cresterile de pensii induc inflatie sau numai majorarea salariilor - guvernatorul Isarescu ar fi trebuit sa-i dea raspunsul adevarat: mai ales pensiile! Nu de altceva, dar primul-ministru mai intra in contact si cu strainii si cand se apuca sa spuna cate o poveste din asta vreunui oficial de la Bruxelles rade toata Uniunea Europeana de noi.

Bineinteles ca in discutia noastra nu acest aspect este important, ci mai util e sa aflam de ce avem una dintre cele mai umflate burse din regiune. Pai, daca politicienii n-ar fi intervenit asupra economiei si ar fi lasat in pace pietele sa apara si sa se maturizeze, bursa din Bucuresti ar fi avut macar jumatate din numarul de titluri cotate pe piata de capital poloneza - adica n-ar fi existat doar un numar mic de companii listate, care face ca pretul actiunilor sa fie mare. Mai departe, daca banii investitorilor de portofoliu ar fi dezvoltat afaceri si produse care sa substituie importuri ori sa genereze exporturi, nici leul n-ar fi fost supraevaluat in raport cu euro. Cum insa in Romania business-ul nu se face la vedere, ci in interiorul unor carteluri - alimentat cu bani din nivelul de trai - e normal ca Heritage Foundation sa ne plaseze pe ultimul loc in UE la respectarea drepturilor de proprietate si pe primul la coruptie. Lipsa de transparenta si spiritul discretionar cu care statul ia un bun de la cel care l-a dobandit dupa toate regulile jocului si-l da clientului politic explica pe deplin decalajul de dezvoltare dintre Romania si tarile din primul val de aderare.