Maria nu mai vine

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Profesorul D., care a fost martor, in 1953 la incinerarea cartilor straine din biblioteca orasului Braila, mi-a povestit ca omul care le punea pe foc, pe un maidan din vecinatatea Gradinii Publice, le selecta pe acelea care ii pareau lui mai importante si le arunca in flacari spre sfarsit, cand rugul era atat de incins, incat le mistuia imediat. Profesorul D. l-a intrebat pe calaul cartilor, un om simplu, care pazea primaria noaptea, de ce ardea volumele monumentale si pe cele legate artistic la urma, atunci cand focul tare le inghitea pe loc. Acesta i-a raspuns "Sa nu se chinuie".

La capataiul defunctei, care, in ciuda bolilor ce-au suparat-o toata viata, a dus-o totusi pana la nouazeci de ani, unul din nepoti face urmatoarea remarca: Prima oara, bunica a murit la saptezeci si sase de ani. Si a tinut-o tot asa.

Intr-un vagon de metrou pe trei sferturi gol, un pensionar surd vorbeste la celular cu un prieten, foarte probabil la fel de surd. Din ce striga in aparat batranul de langa mine inteleg ca e vorba despre intalnirea la jumatate de secol de la absolvire a unei promotii de liceeni. Batranul o numeste "nunta de aur a liceului". Jumatatea de dialog pe care o ascult imi spune ca de la sindrofie au lipsit o multime de colegi, intre care si Maria. Nu ma mai innebuni cu Maria asta a ta, ii zice in mai multe randuri batranul din metrou fostului coleg. Ti-am zis de zece ori ca Maria n-a venit. Maria nu avea cum sa vina. Maria n-a venit nici cand am avut intalnirea de douazeci si cinci de ani. Ce-i cu tine, te-ai ramolit complet? Maria e moarta demult, omule.

Femeia care munceste cu ziua intr-o familie instarita, atunci cand stapanii dau ospete mari, e prinsa furand pahare. Boierii au observat ca toate serviciile lor sunt incomplete si au luat-o la intrebari. Cand ii explica femeii ca furtul e lesne de dovedit, fiindca serviciile de masa au un numar bine stabilit de piese, aceasta raspunde in legitima aparare: Pai, daca nu mi-a spus nimeni!

Judecatile rationale, cand vin tarziu, par acte de curaj. Intr-o carte recenta despre Renasterea italiana am citit pentru prima oara analiza, lipsita de superlativele si evlaviile traditionale in discutia genialitatii, a conditiilor care favorizeaza aparitia oamenilor de seama. Geniul nu e un dar de la Dumnezeu. Natura are rolul ei, dar circumstantele culturale, economice, sociale si stiintifice fac ca, in acelasi veac, Italia sa dea istoriei un numar impresionant de oameni geniali, iar tarile unde scrisul si cititul se invatau, ca la noi, pe langa biserici, niciunul. Noutatea in cartea de care pomenesc consta in inventarierea imprejurarilor care impiedica dezvoltarea personalitatii. Un adevar care, exprimat abrupt, fara politeturi diplomatice, ar fi cam asa: Oameni buni, daca n-aveti scoli, n-aveti o economie prospera si n-aveti o administratie lucida, cu simtul directiei, nu mai vorbiti despre genii, fiindca va mintiti si va faceti un mare rau!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe