La tribul de pe Dambovita

Desi presa de toate culorile a numit-o vizita, aventura presedintelui Frantei pe meleagurile lui Dracula ar merita mai degraba porecla de popas. Oaspetele a ajuns la Bucuresti pe la pranz, a luat masa (putea sa faca asta in avion, dar atunci ar fi fost pe banii sai si, cum, ca orice proaspat insurat, trebuie sa stranga bani de casa, a preferat sa pranzeasca pe banii Romaniei), a aparut in fata presei impreuna cu Traian Basescu, a dat o fuga sa-l vada si pe Calin Popescu Tariceanu, s-a urcat pe podiumul pus de conducerea Parlamentului nostru pentru a-l face sa se simta de inaltimea lui De Gaulle si a sters-o. La Paris, sa nu stea prea mult singurica proaspata consoarta cu sanii deveniti bun de consum public pe internet.

In declaratia de presa de la Cotroceni, Nicolas Sarkozy a facut o trimitere la De Gaulle. Dat fiind ca Napoleon e prea departe in timp si mai ales ca a vrut sa cucereasca Europa, si nu s-o uneasca, presedintii francezi se dau in vant sa se compare cu De Gaulle. Asa cum politicienii romani se compara cu Nicolae Ceausescu. Deosebirea dintre politicienii francezi si politicienii romani e ca primii o fac pe fata, in timp ce ultimii o fac pe ascuns. De Gaulle a venit in vizita in Romania pe vremea lui Ceausescu.

Multi vor fi ramas surprinsi de aceasta trimitere a unui sef de stat francez la cel considerat azi de vaduvele nedezvirginate din presa si din asa-zisa societate civila drept Odiosul. Luand aminte insa la cele spuse in declaratia de presa de la Cotroceni, in discursul din Parlament, dar si la faptele tesute in jurul acestui popas bucurestean, ne vom da seama ca referirea n-a fost intamplatoare.

Maresalul De Gaulle a venit in Romania lui 1968 intr-o vizita de patru zile (14-18 mai) constient ca gestul sau ii da o mana de ajutor lui Ceausescu in ambitia acestuia de a fi o personalitate a epocii noastre. In figuratia asumata de De Gaulle intra, de asemenea, si constiinta ca vizita sa va trece in ochii romanilor drept un fel de mangaiere pe crestet. Nu sub alt semn a gandit Nicolas Sarkozy vizita sa in Romania lui Traian Basescu.

Astfel, ca si De Gaulle fata de Nicolae Ceausescu, Nicolas Sarkozy a vazut in raita de la Bucuresti o mana intinsa lui Traian Basescu. Domnul presedinte se confrunta cu o evidenta izolare internationala. Lipsit absolutamente de coerenta in actiunile sale, Traian Basescu n-are pana acum o politica internationala nici macar mediocra. Vizitele intreprinse in cei trei ani de mandat, ca si primirile la Cotroceni stau sub semnul lui Ce se nimereste, si nu al unui program urmarit cu o crancena consecventa. In atari conditii, popasul lui Nicolas Sarkozy, vazut deja ca o vedeta a showbiz-ului politic mondial, ii poate servi lui Traian Basescu drept argument ca nu e ocolit de mai-marii lumii. Si, pentru ca un simplu popas nu era de ajuns pentru a-i da o mana de ajutor lui Traian Basescu, Nicolas Sarkozy a aterizat la Bucuresti, avand in buzunarul de la spate al pantalonilor un document intitulat Parteneriatul strategic romano-francez. Asa cum arata Valentin Stan la Sinteza Zilei de luni seara, un asemenea document e o ciudatenie intre cele doua state membre ale Uniunii Europene. Aceasta, dar si continutul Parteneriatului, cat a reusit sa se vada din declaratiile celor doi sefi de stat, e mai mult ceva simbolic decat ceva real.

Putem compara gestul in semnificatia sa simbolica, protocolara nu numai cu cel al lui Charles De Gaulle, venit in Romania intr-o perioada cand Occidentul gasise de cuviinta sa-l sprijine pe rebelul Ceausescu in confruntarea sa din 1968 cu Moscova, dar si cu cel al lui Francois Mitterrand din aprilie 1991, cand a vizitat Romania (timp de doua zile, 18-19 aprilie) pentru a-l ajuta pe Ion Iliescu sa iasa din izolarea internationala de dupa mineriada din 14-15 iunie 1990. Sub acelasi semn al gestului protocolar, care nu costa nimic (nici macar osteneala unei vizite in toata regula), presedintele Frantei a tinut sa spuna romanilor vorbe frumoase, dar goale. N-a gresit tinta. Intr-un gest unic de unsuroasa slugarnicie damboviteana, Parlamentul s-a grabit sa voteze Tratatul de la Lisabona in cinstea inaltului oaspete. Francezii sunt extrem de pragmatici in relatiile cu noi. Ori de cate ori ei au simtit ca autoritatile de la Bucuresti au nevoie de gesturi pompoase, dar goale de continut s-au grabit sa le faca, stiind ca si in politica vorbele nu costa. Si in 1968, si in 1991, vizitele presedintilor Frantei s-au soldat cu efecte evidente in planul concesiilor economice facute de Romania firmelor franceze. Desi in declaratiile celor doi n-au fost abordate subiecte economice, mai mult ca sigur, asemenea lui Pierre Raffarin in 2004, Nicolas Sarkozy isi va lua "tainul". Nu numai de la Traian Basescu, dar si de la intreaga noastra clasa politica, redusa la membrii unui trib. Tribul de pe Dambovita.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe