Campania electorala din Statele Unite este dominata de teme majore, printre care se numara Irakul, economia, sistemul de sanatate, imigratia sau religia, comenteaza AFP.
Democratii Hillary Clinton si Barack Obama promit sa puna capat razboiului
Campania electorala din Statele Unite este dominata de teme majore, printre care se numara Irakul, economia, sistemul de sanatate, imigratia sau religia, comenteaza AFP.
Democratii Hillary Clinton si Barack Obama promit sa puna capat razboiului din Irak si sa inceapa imediat retragerea trupelor. Ei se opun amplasarii de baze permanente in Irak, insa nu exprima puncte de vedere clare in legatura cu mentinerea unei prezente militare reduse pe termen scurt sau mediu. Barack Obama, care s-a opus de la bun inceput declansarii razboiului, i-a reprosat in mod constant principalei sale rivale votul dat, in toamna anului 2002, in favoarea razboiului.
In tabara republicana, senatorul John McCain, sustinator ferm al trimiterii de trupe suplimentare, decise anul trecut, exploateaza succesul aparent al acestei strategii si reaminteste ca a cerut demisia fostului secretar al Apararii, Donald Rumsfeld, din cauza greselilor comise in desfasurarea razboiului. El se pronunta in favoarea mentinerii prezentei americane in Irak, cat timp aceasta va fi necesara. Mitt Romney se multumeste sa spere intr-un succes si sustine ca nu a cerut niciodata stabilirea unui calendar de retragere, asa cum il acuza McCain.
In privinta temelor economice, Hillary Clinton si Barack Obama promit sa lupte impotriva saraciei, sa elimine reducerile de impozite instituite de administratia Bush in beneficiul paturilor bogate, mentinandu-le insa pe cele de care beneficiaza clasa de mijloc. Pentru a face fata crizei din sectorul imobiliar, ei propun crearea unui fond care sa permita evitarea unor crize similare. Clinton propune si inghetarea ratei dobanzii.
Programul economic republican se bazeaza pe o reducere a impozitelor sau, cel putin, mentinerea reducerilor de impozite adoptate in timpul mandatelor actualului presedinte. In privinta crizei de pe piata imobiliara, McCain a denuntat aviditatea Wall Street si a cerut ca aceasta sa fie "pedepsita". Romney considera necesar ca organizatiile de creditare sa fie obligate sa renegocieze ipotecile nesigure.
Democratii sustin o reforma a sistemului de imigrare, care sa consolideze frontierele si controalele la granita, in paralel cu legalizarea conditionata a situatiei celor circa 12 milioane de imigranti clandestini.
John McCain sustine un proiect asemanator, pe care a incercat, fara succes, sa-l promoveze in Congres in 2006.
El insista insa asupra necesitatii asigurarii securitatii granitelor inainte de aplicarea celorlalte masuri de reforma. Romney insista mai mult asupra aspectelor represive ale reformei.
Barack Obama, al carui al doilea prenume este Hussein si care este prezentat drept musulman intr-o campanie de mesaje electronice anonime, se declara "crestin mandru" si are ambitia de a obtine si o parte din voturile practicantilor. Mormonul Mitt Romney a promis ca va aduce religia in centrul vietii publice, dand insa asigurari ca actiunile sale nu vor fi ghidate de dogmele bisericii mormone.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.