STATISTICA - Italienii, cei mai mari agricultori bio din UE
La nivelul Uniunii Europene terenurile cultivate ecologic reprezinta circa 4% din totalul suprafetei agricole. Austria are cea mai ridicata cota a terenurilor organice in suprafata

STATISTICA - Italienii, cei mai mari agricultori bio din UE
La nivelul Uniunii Europene terenurile cultivate ecologic reprezinta circa 4% din totalul suprafetei agricole. Austria are cea mai ridicata cota a terenurilor organice in suprafata agricola nationala - 11,2% in 2006, dar Italia este tara cu cele mai extinse suprafete cultivate ecologic din UE.

La nivelul Uniunii Europene - varianta cu 25 de state, fara Romania si Bulgaria, culturile organice ocupa circa 4% din totalul agricol. Italia este tara cu cele mai extinse suprafete cultivate ecologic: peste 1,1 milioane de hectare in 2006, ceea ce reprezinta 18%-20% din totalul terenurilor organice din UE. Ea este urmata, la mare distanta, de Germania (825.539 ha), Spania (736.939 ha), Marea Britanie (605.311 ha) si Franta (552.826 ha), potrivit datelor publicate in Raportul Statistic asupra Dezvoltarii Agriculturii Organice in UE-15, elaborat in noiembrie 2007 de cercetatori de la University of Wales. Insa clasamentul se schimba daca raportam suprafata organica a unui stat la suprafata agricola totala a statului respectiv. Din acest punct de vedere, Austria este lider, culturile bio (361.487 ha in 2006) ocupand in aceasta tara 11,2% din suprafata agricola nationala. Pe locul doi este Italia - cu 9%, urmata de Suedia - 7% (225.043 ha).

EVOLUTIE. In ultimii ani, culturile ecologice au crescut considerabil in unele state europene: Grecia si-a triplat suprafetele, Portugalia a inregistrat o crestere de 50%, Austria de 10%, iar Cehia de 15%. Agricultura ecologica este tot mai infloritoare si in Malta si Letonia, Irlanda, Spania, Cipru, Lituania, Slovacia si Italia, potrivit studiului "Modele de agricultura ecologica in UE-25", elaborat in 2007 pe baza statisticilor Eurostat din perioada 2003-2005. In schimb, Belgia, Danemarca, Ungaria, Finlanda si Marea Britanie au "experimentat" usoare scaderi ale suprafetelor organice in 2004-2005. In 2006, Belgia si-a revenit, insa trendul de scadere usoara a suprafetelor a continuat in Danemarca, Anglia si Finlanda, potrivit informatiilor din Raportul Statistic asupra Dezvoltarii Agriculturii Organice in UE -15.

POTENTIAL. Insa cea mai buna indicatie asupra evolutiei sectorului organic in viitorul apropiat este data de raportul dintre suprafata aflata in conversie de la agricultura conventionala la cea bio si suprafata deja certificata. Potrivit studiului "Modele de agricultura ecologica in UE-25", in Cipru, Letonia, Lituania, Malta si Slovacia suprafetele in conversie reprezinta 70%-100% din terenurile organice certificate. In aceste tari potentialul de crestere al agriculturii ecologice este extraordinar, spun specialistii. Irlanda, Grecia, Italia, Ungaria si Slovenia au un potential de dezvoltare moderat, aceste tari "laudandu-se" cu suprafete in conversie ce reprezinta circa 30% din cele ecologice. Danemarca este codasa UE-25, aici aria in conversie reprezentand doar 1,4% din totalul terenurilor bio.

CULTURI. Cele mai populare culturi organice sunt cele anuale. Grecia, Franta, Italia, Cipru si Portugalia sunt singurele tari din UE-25 care au suprafete semnificative acoperite de culturi permanente, in general pomi fructiferi, maslini si vita-de-vie. Insa numai Cipru etaleaza o suprafata foarte mare cu maslini si vita-de-vie. In Grecia si Portugalia "cota" culturilor anuale si cea a culturilor permanente sunt foarte apropiate - in jur de 20% din totalul suprafetei organice certificate. Pe de alta parte, in Danemarca, Finlanda si Letonia plantele anuale se cultiva pe 80% din terenul certificat. Pasunile si fanetele bio ocupa spatii intinse in Uniune. De exemplu, in Republica Ceha si in Slovenia acestea reprezina 90% din culturile organice. La celalalt pol sunt Ciprul si Finlanda, unde pasunile si pajistile eco sunt o categorie insignifianta. Este de remarcat ca Italia, care are cea mai importanta suprafata organica din UE, are doar 23% pasuni eco, in timp ce Marea Britanie are peste 70%.

ANIMALE. Cele mai populare animale bio in UE sunt oile. In Austria, aproape 24% dintre oite sunt crescute dupa metodele specifice agriculturii ecologice. Si vitele sunt populare in Austria (17%), in timp ce in Cehia, Danemarca, Letonia si Suedia acestea au o cota de sub 5%. Grecia este singura tara cu un procent semnificativ de porci bio - 13% din productia totala de porci.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.