SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ce-i uimitor la Vasile B. e ca-i citeste romanele lui Bercea D. De fapt nu pe toate, ci doar pe acelea despre care se vorbeste c-ar fi perfecte. Ca de exemplu "Lucitor".

E cam modern, zice Vasile B.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ce-i uimitor la Vasile B. e ca-i citeste romanele lui Bercea D. De fapt nu pe toate, ci doar pe acelea despre care se vorbeste c-ar fi perfecte. Ca de exemplu "Lucitor".

E cam modern, zice Vasile B., de aceea il citesc in permanenta de trei ani. Romanele cu cap si coada se citesc de la inceput la sfarsit. Si-i de ajuns o data. Cand am cumparat cartea am citit douazeci de pagini, ca sa-mi dau seama unde incepe, si m-am lasat pagubas. Incepe de peste tot. Citeam de peste tot cate trei pagini si imediat uitam ce-am citit. Acum o deschid la intamplare si cand adorm are grija sa mi-o ia din mana nevasta-mea. Daca socotesc de cate ori m-am pus pe citit, cred ca am terminat-o de vreo cinci ori. Asta, bineinteles, daca romanele fara cap si coada pot fi terminate vreodata.

Vasile B. are o teorie a romanelor pentru cititorii care au serviciu. Ar trebui, spune Vasile B., sa se mentioneze undeva: Recomandate persoanelor care muncesc zece ore si pleaca la lucru cu autobuzul. Sau: Interzise persoanelor care nu dorm niciodata destul.

Vasile B. nu apuca sa doarma destul de cand are doua slujbe. Totusi, spune Vasile B., chiar si asa, fara cap si coada, e un roman perfect. Dovada ca nu simt nevoia sa mai cumpar altul.

Sotia lui Vasile B. citeste si ea romanul "Lucitor". I-l ia din mana cand atipeste si citeste exact ce a citit si Vasile B. Uneori, de la pagina 127 la 129, alteori de la 67 la 70. Se intampla ca Vasile B. sa citeasca paginile 24 si 25 si imediat sa sara la 259. Dar ce nu se intampla! Sotia lui Vasile B. nu vrea sa inteleaga ce-i cu romanul lui Bercea D. Pe ea o preocupa felul in care citeste Vasile B. Cand Vasile B. se trezeste ca sa se culce ca lumea, in pat, sotia il intreaba: Azi ce-ai citit? Iar Vasile B. raspunde sincer: Nu stiu.La birou, Vasile B. are o colega foarte emancipata, la curent cu toate noutatile culturale. Pacat ca e urata ca dracu'. Daca n-ar fi atat de urata si de bagacioasa, ar fi ceva de ea. Vasile, se mira ea lung, e adevarat ca tu citesti "Lucitor"? Daca Vasile B. ar vrea sa inteleaga de ce se mira lung colega lui emancipata, de indata ce-ar pricepe ar trebui sa o puna la punct. Cum adica, numai uratele au dreptul sa-l citeasca pe Bercea D.? Totusi, Vasile B. o menajeaza. Pe nici un roman modern nu scrie: Rezervat pentru nasoalele culte si snoabe. Are dreptul fiecare sa-si citeasca romanele preferate cum pofteste. Nu numai ca am citit "Lucitor", o lamureste plin de bunavointa Vasile B., ca unul ce se simte vinovat pentru fata ei de cal, dar il citesc permanent. Il deschid, nu conteaza unde, la intamplare, si am satisfactii. Am sa-l citesc mereu. Pana la urma, cineva oboseste si cedeaza. Ori el, ori eu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.