CE BEM, CE MANCAM - Conservantii folositi sunt periculosi
Compozitia checului exotic ii imprima o densitate calorica foarte mare, dar si un profil nutritional dezechilibrat. Are prea mult zahar, prea mult ulei si E-uri din categoria celor noci

CE BEM, CE MANCAM - Conservantii folositi sunt periculosi
Compozitia checului exotic ii imprima o densitate calorica foarte mare, dar si un profil nutritional dezechilibrat. Are prea mult zahar, prea mult ulei si E-uri din categoria celor nocive.

Checul exotic Izotop isi merita denumirea doar daca ne gandim la faptul ca nu are nimic de-a face cu reteta clasica. Exotismul lui sta, probabil, in multitudinea de aditivi alimentari utilizati. Ingredientele inscrise pe eticheta sunt: "zahar, oua, ulei, faina, stafide minim 15%, premix: faina de grau, lactoza, esterii glicerici ai acidului diacetiltartric cu acizi grasi - E 472e, esteri poligliceirici ai acizilor grasi E 475, fosfat de sodiu - 339, bicarbonat de sodiu - E 500, zahar, stabilizator, sare, aroma, cacao minim 3%, nuca minim 1%, arome identic naturale, conservanti: propionat de calciu - E 282, sorbat de potasiu - E 202". Informatiile nutritionale pentru 100 g de produs sunt urmatoarele: valoarea energetica 391 kcal/ 1636 kj, lipide 25,32 g, proteine 7,1 g, glucide 30,8 g.

ANALIZA. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat: dulce de cofetarie, tip chec, cu profil nutritional foarte dezechilibrat. Acesta este dat de excesul de zaharuri cu index glicemic foarte ridicat (zaharoza reprezinta ingredientul major) si de cantitatea mare de ulei vegetal din sursa botanica neprecizata. Mai mult, checul are in compozitie o serie de aditivi alimentari de tipul emulgatorilor, stabilizatorilor (neprecizati), conservantilor. Dintre acestia, propionatul de calciu este cel mai periculos si consumatorii cu anumite sensibilitati trebuie sa evite produsul. E 339 constituie o sursa de fosfor de care trebuie sa se tina cont, pentru ca acesta impiedica asimilarea si fixarea calciului in oase.

Aceasta compozitie nefericita imprima produsului o densitate energetica foarte ridicata 391 kcal/ 100 g. Consumatorii trebuie sa tina cont ca produsul contine o sursa de lactoza, gluten, sare ascunsa si oua.

CONCLUZII. Produsul nu este recomandat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, supraponderalilor si obezilor, bolnavilor cu afectiuni cardiovasculare, hipertensivilor, celor cu dislipidemie, hipertrigliceridemie, persoanelor care sufera de afectiuni hepatice, celor cu afectiuni ale tractului digestiv, persoanelor cu densitate osoasa scazuta, cu osteoporoza. Este interzis celiachicilor. Diabeticii il vor consuma numai cu acordul medicului curant. Cei cu alergie la albusul de ou si cei cu intoleranta la lactoza vor testa produsul in prealabil.

PrecizariRubrica se adreseaza persoanelor care doresc sa afle ce contin alimentele si bauturile consumate zilnic si efectele lor asupra sanatatii. Cititorii isi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43 sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro . Daca sunteti interesat de caracteristicile unui produs, expediati pe adresa redactiei (Piata Presei Libere nr. 1-3, corp D, Sector 1, Bucuresti) eticheta acestuia pentru a fi "analizata" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru, precizam ca profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi foloseste doar informatiile de pe eticheta, fara a sti despre ce produs este vorba.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.