Efect. Romanii cu venituri medii nici nu vor mai visa la imprumuturi imobiliare Bataia "cu sabii de otel" si "pana la ultimul cartus" promisa inflatiei de Banca Nationala va restrange pana la anulare accesul populatiei la credite. Dupa a doua majorare in doar doua luni a dobanzii de politica monetara la 9%, BNR a dat, ieri, un semnal clar bancilor comerciale: liber la scumpirea creditelor! Dobanda de 9% le va permite bancilor sa plateasca depunatorilor circa 8%/an la depozite, iar de la cei care se imprumuta vor cere (de fapt, unele banci o fac deja) 12-14%/an ca dobanda la creditele imobiliare sau de consum. Astfel, romanii abia isi vor permite un televizor sau o masina de spalat pe datorie, daramite sa mai poata visa la o casa cu ipoteca. Rate mai mari cu 30% Cei care si-a luat imprumuturi imobiliare cu dobanda variabila vor deveni clienti ai bancilor pe viata, in cazul in care vor trai si castiga indeajuns incat sa-si plateasca datoria. Daca la un credit imobiliar de 100.000 de euro pe 25 de ani, cu dobanda anuala efectiva (DAE) de 9%, rata este acum de circa 800 de euro pe luna, la o DAE de 13%/an rata va creste cu pana la 30% si va depasi 1.000 de euro pe luna. Cei care nu au apucat sa-si ia credite nici nu le vor mai accesa cativa ani - pana termina BNR de luptat cu inflatia - din cauza conditiilor restrictive de creditare, dar si de frica de a nu ramane fara casa, daca nu vor mai putea sa-si plateasca ratele la banci. Se sparge "balonul" imobiliar Astfel, BNR va "impusca" mai multi iepuri: va tempera avantul bancilor de a acorda si al romanilor de a cere credite, dar va scadea si inflatia, inducand o stabilitate (si stabilizare) a preturilor. Relaxarea creditarii a dus in ultimii ani la scumpirea fara precedent a locuintelor, dar scumpirea imprumuturilor ar putea sparge acest "balon imobiliar", scazand pretul apartamentelor vechi.