Pot sa ma dau rotund si sa zic (de parca asta ar fi de mandrie)
ca am fost un fel de inventator al “fetei de la pagina cinci”.

Prin 1993 lucram la un saptamanal care fusese la un moment
dat primul din tara, avusese o perioada de cadere
libera si incerca sa se relanseze. Eram pusti, as fi scris aproape orice, asa ca
acceptasem sa ma ocup de pagina de mondenitati a revistei. Iesea destul de
chinuit, fiindca nu aveam prea mare tragere de inima sa aflu ce haleste la cina
eu stiu ce “vedeta” sau cine s-a mai combinat cu altcineva. La un moment dat,
m-a chemat patronul tarabei si mi-a spus sa vin cu o idee care sa mai
dinamizeze aiureala aia. Am cugetat vreo doua zile si apoi am hotarat sa propun
sa apara saptamanal biografia unei stripteuse, insotita bineinteles de poze cu
ea goala. Pe atunci, lumea inca se extazia la nuduri, despre sex nu se prea
vorbea in presa. Aveau mare succes diverse cluburi de strip-tease, destul de
scumpe, deci proxibitive prin preturi, care in imaginatia publicului devenisera
un fel de palate ale placerilor interzise

Artiste

Citeste si:

Am inceput sa sun la patronii stabilimentelor respective si
m-am inteles cu cativa din ei sa ma lase sa stau de vorba cu “oamele muncii”,
basca sa mai vin cu un cetatean care sa le si pozeze. Aveam un fotoreporter
tuciuriu si slab, care bea destul de mult si nu prea tinea la alcool. Din cauza
asta, imi rugam gazdele sa sara cu taria de protocol abia dupa ce incheiam “pictorialul”.
Toni, asa il chema pe om, le intindea p-acolo in pozitii provocatoare si se misca
destul de repede, ca sa apuce sa galgaie din scurt albitura. Cu pozele ma
scoteam, dar era destul de dificil sa scot ceva inteligibil sau spectaculos de
la fete, despre biografia lor. Din cauza asta, am inceput sa inventez la greu.
Bagam din burta ca, de fapt, fiecare tigancusa care evolua la bara era o artista,
un intelectual fin sau amanta unui personaj interlop de mare anvergura, bineinteles
fabricat la minut. Sarmanele parasute, in viziunea mea, cantau la piculina, il
citeau pe Kant, scriau rondele, scoteau haiku-uri inainte sa se dezbrace in fata
mitocanilor care le indesau bani in chiloti. Afacerea asta tinea, nu protesta
nimeni si cred ca oricum fetele nu ar fi priceput ce preocupari intelectuale le
sorteam sa aiba.

Rusoaica

Intr-o seara am mers la un club proaspat deschis pe
Bulevardul Magheru. De data asta, proprietarul, care nu fusese avertizat ca
Toni trebuie hidratat doar dupa munca, ne astepta cu sandvisuri si cateva
sticle de coniac, votca si whisky. Printr-un noroc, fotograful avea probleme in
urma unei pileli anterioare, asa ca nu s-a prea atins de consumatie, a cerut cu
tupeu sa i se dea ceva “la pachet”. Si-a facut treaba destul de bine. Eu, in
schimb, m-am imbatat coca, mi s-a rupt filmul, nici macar nu am stat de vorba
cu domnisoarele care se dezbracau. A doua zi, in redactie, aveam sub nas vreo
cinci poze. A luat una, la intamplare, cu o blonda care parea inalta si slaba si
mi-am pus imaginatia la munca. De aici a iesit ca blonda a terminat Academia de
Balet din Moscova, o cheama Olga Cosevoi si a renuntat la dansul clasic la Balsoi
Teatr in urma unei povesti tragice de dragoste cu un bandit transnistrean. La o
zi dupa ce a aparut poliloghia asta, in timp ce ma “predocumentam” cu o bere in
redactie, secretara (o babuta de treaba) a venit sa ma anunte ca ma cauta o
domnisoara destul de suparata (“Sper ca nu ai lasat-o gravida, maica!”). A patruns
la mine-n birou chiar Olga Cosevoi, pe toace mari, cu un mini roz, colanti
violeti si un fel de bustiera verde. Cu un accent de mahala a zbierat la mine ca
e din Rosiorii de Vede, o cheama Elena si a absolvit o scoala profesionala de
croitorie. Tragedia era ca parintii si vecinii (cu aceasta ocazie am constatat
ca revista ajungea la Rosiori) o vazusera si chiar credeau ca o arde cu mafioti
rusi. Voia “drept in replica”. Daca nu, ma amenintase, ma si da in judecata, ba
chiar trimite niste prieteni sa-mi moaie oasele. Am luat-o cu incetisorul, i-am
spus ca s-a facut o incurcatura, ba chiar am invitat-o la o cafea, sa vedem cum
putem drege situatia. A acceptat, avea o seara libera. Fiindca m-am prins ca-i “fata
populara”, am mers cu ea la o bomba din proximitatea redactiei, unde evolua
maistrul Laceanu. S-a simtit tusata cand am dat mai multe dedicatii “de la
domnu' Tomita pentru Elena de la Rosiori!” si a dovedit un suflet liric, pentru
ca a impresionat-o faptul ca i-am spus ca are “cei mai frumosi ochi atavici din
univers”. A mers la mine acasa fara prea multe mofturi si realmente m-a rupt.
Am pus-o de cinci ori in noaptea aia. De dimineata i-am declarat dragastos: “Am
reparat greseala... Acum poti sa spui ca ai facut balet clasic si ai jucat in Spargatorul
de buci!”.