Fantezie - Pantofi verde crud si vesmant de vaduva fericita
Casa cu aer parizian, transformata in magazin. Amplasat pe o strada bucuresteana cu nume poetic si excentric totodata: Intrarea Noptii. L'Armoire se numeste magazinul. Pe romaneste, Dulapul. Interiorul nu e cu naftalina, ci cu bezmetica armonie vintage a unor creatori de moda precum Wilhelmina Arz, Irina Marinescu, Mihaela Glavan, Lena Criveanu sau Eugenia Enciu. Zilele trecute a avut loc deschiderea oficiala a magazinului. Cu o prezentare de moda ce a reinviat acel timp pe cand ceaiul nu era doar ceva de baut. Culori. In primul rand pantofii. Oare cine s-ar putea ascunde dupa pantofii de culoare verde-otrava, ce au “sculptata” pe talpa o floare? Mai ales ca aminteau de elegantele incaltari marca Guban ale mamei (sa nu uitam ca, pe vremuri, o femeie incaltata “de la Guban” se simtea la moda). Numai oglinzile ce-si alintau apele pe ritmurile formatiei Pink Martini puteau sti. Manechinele cu forme (in sfarsit!) dansau in alburi-frisca sau negruri ca pentru o vaduva fericita. Rochia cu o pasare colibri pe poale n-avea nimic de-a face cu cladirea gen Star Treck ce-si revarsa umbra peste Intrarea Noptii, lasand deasupra casei-dulap doar o slaba posibilitate de cer instelat. Preturile pantofilor si hainelor pornesc de la aproximativ 300 RON si se opresc pe la aproximativ 3.000 RON. Aceasta ca sa ne reluam locul pe banca din parcul numit Romania. Acel “je ne sais quoi” de altadata In perioada Bucurestiului interbelic, modei i se acorda o mare importanta. Doamnele intrau pe Lipscani cu trasura cu cai, iar trasura se oprea in fata magazinului pana termina doamna de probat. In anii '36-'37 de exemplu, pe Lipscani erau numai magazine cu stofe si matasuri. Fiecare magazin avea la etaj o “casa de moda” (cu denumiri cat mai frantuzite) cu atelier si salon de primire. Iar salonul de primire era pentru doamne un bun motiv de a se strange in jurul meselor elegante. Pentru a servi un ceai indulcit dupa gust si pentru a barfi graseiat debutantele la baluri, dansatoarele restaurantelor de bon ton, ultimele noutati ale marelui Paris si ale micului Paris. Se purtau palarii cu bor mare, tailleur sau rochie, pantofi si manu¾i elegante. Si porttigaretele. Sau tabacherele inscriptionate fin cu lucruri dragute. Eeeei, ce vremuri incarcate de acel “je ne sais quoi”, care acum, desigur, nu e vina noastra ca nu mai exista! Sau poate e.