Vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, sustine ca actuala conducere ar trebui debarcata daca social-democratii vor inregistra un nou esec la alegeri. El a reiterat totusi ca, pentru moment, in PSD nu se desfasoara o campanie pentru desemnarea unui nou lider. Cu toate acestea, pot fi sesizate unele diferente de mesaj intre liderii PSD in contextul deja anuntatului Consiliu National din februarie.

Vicepresedintele PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, ca nu exista, in acest moment, o campanie electorala in interiorul partidului, dar ca un esec la alegeri ar insemna ca actuala conducere trebuie sa plece. „Daca vom pierde alegerile, actuala conducere isi depune mandatul, sa fiti siguri ca ne vom tine de cuvant. Ce se va intampla dupa aceea este o alta problema, dar acum nu suntem in campanie electorala interna. Si nici nu vom fi in perioada imediat urmatoare, ar fi aberant sa inlocuim campania electorala normala cu lupte interne. Legat de chestiunea personala, nu se pune problema niciunui fel de alianta, cu niciun fel de coleg. Aspecte legate de presedintii si candidaturi le vom discut a dupa“, a precizat Diaconescu, potrivit NewsIn. Referindu-se la intentia lui Adrian Nastase de a candida la sefia Consiliului National al partidului, purtatorul de cuvant al PSD a spus ca aceasta este un castig pentru partid. „A fost, sa nu uitam, presedintele partidului o lunga perioada de timp si prim-ministru. Semnalul privind candidatura domniei sale reprezinta, de fapt, o dorinta de implicare, o dorinta de a fi activ si cred ca orice partid normal trebuie sa tina seama afirmativ de o astfel de intentie“, a spus Diaconescu.