Electrocutat in timp ce se rebransa ilegal. Un barbat de 55 de ani din Bucecea, Botosani, a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a incercat sa se branseze ilegal la reteaua electrica. Botosaneanul iesise de curand din inchisoare si, pentru ca apartamentul sau fusese deconectat, a incercat sa lege niste fire la un stalp, dar s-a electrocutat. Acum este internat cu arsuri grave in zona gatului, a fetei si la picioare. Fostul director al CFR, trimis in judecata de DNA. Fostul director al CFR din perioada iulie 2000-octombrie 2003, Mihai Necolaiciuc, a fost trimis in judecata de procurorii anti-coruptie pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, si utilizare a creditelor in alte scopuri decat cele declarate. DNA a stabilit ca Necolaiciuc a provocat un prejudiciu de peste 18 milioane de euro Companiei Nationale CFR. Alaturi de Mihai Necolaiciuc au mai fost trimise in judecata alte noua persoane care au avut functii de conducere in cadrul CFR. Biserica facuta scrum. Biserica manastirii "Inaltarea Domnului" din comuna Zemes, Bacau, a ars in intregime, joi noaptea, din cauza unei sobe supraincalzite si lasata nesupravegheata de calugari. Pana la sosirea pompierilor, manastirea fiind amplasata intr-o zona greu accesibila, calugarii au reusit sa salveze totusi mare parte din obiectele de cult, estimate la peste 20 de miliarde de lei vechi. Romanca menajera in Italia, ucisa de iubitul italian. O romanca in varsta de 37 de ani care lucra ca menajera in Italia a fost impuscata mortal de iubitul ei, un italian de 50 de ani. Crima a avut loc in cursul noptii, intr-o casa din localitatea Capodimonte, situata la 50 km nord de Roma, in regiunea Lazio. Settimio Melagrani, agent imobiliar divortat, a tras doua focuri de arma spre Daniela Nicoleta Hatmanu. Gloantele au patruns in piciorul si abdomenul romancei. Fost preot mort de frig. Un barbat in varsta de 43 de ani din orasul dambovitean Moreni, fost preot la Patriarhia Romana, a fost gasit mort intr-un sant. Potrivit sefului Politiei Moreni, oamenii legii au fost sesizati ca in zona Schela Mare, pe un drum laturalnic catre sonde, intr-un sant, se afla cadavrul unui barbat. Medicul legist a concluzionat ca barbatul a murit de frig. Victima, fost preot, a fost caterisit din cauza viciului bauturii. Suspectul dublei crime de la Timisoara, prins in Italia. Negru Cosmin Silviu, principalul suspect in talharirea si uciderea a doi batrani, luni, in comuna Beregsau Mare din Timis, a fost depistat intr-o clinica de psihiatrie din Italia. La cererea anchetatorilor, Tribunalul Timis a emis, vineri, un mandat de arestare preventiva in lipsa, pentru 30 de zile, pe numele acestuia. Barbatul este acuzat ca i-a omorat in bataie pe cei doi soti, pentru a le lua pensia si bunurile din casa.