Insarcinata sa elucideze cauzele durerosului esec al ofensivei israeliene din Liban, din vara lui 2006, "Comisia Vinograd" a dat, in sfarsit, publicitatii rezultatele cercetarilor sale. Acestea sunt documentate in sapte dosare voluminoase, astepta
Insarcinata sa elucideze cauzele durerosului esec al ofensivei israeliene din Liban, din vara lui 2006, "Comisia Vinograd" a dat, in sfarsit, publicitatii rezultatele cercetarilor sale. Acestea sunt documentate in sapte dosare voluminoase, asteptate cu enorm interes in Israel. Evident, "Raportul Vinograd cuprinde si parti secrete, care vor putea fi consultate abia peste o jumatate de secol. Comisia, formata din cinci judecatori si generali (cu totii astazi la pensie), in frunte cu magistratul Eliahu Vinograd, a avut acces la toate protocoalele Guvernului si la toate documentele clasificate referitoare la cele 33 de zile ale celui mai recent razboi cu Libanul.
Doua demisii si un premier decis sa nu plece
De un an si jumatate, opinia publica din Israel asteapta raspunsuri la cateva intrebari. Cum a fost posibil ca armata israeliana, una dintre cele mai puternice din lume, sa se impotmoleasca intre dealurile din sudul Libanului? Fara sa reuseasca sa-si atinga nici unul dintre obiectivele initiale. Eldad Regev si Ehud Goldwasser, cei doi soldati a caror rapire a fost pretextul declansarii razboiului, nu au fost salvati. Nici Hezbollahul nu a fost anihilat. Si-a conservat forta militara si influenta politica. Atunci, pentru ce au murit atatia soldati israelieni?
Se impunea, in mod logic, infiintarea unei "Comisii statale", destinata sa cerceteze cauzele esecului, dar premierul Ehud Olmert si intregul guvern, au preferat sa numeasca o Comisie Guvernamentala, lipsita de "dinti". Lipsita, adica, de dreptul de a lua decizii impotriva celor gasiti vinovati.
Prima parte a "Raportului Vinograd" a fost dat publicitatii in urma cu cateva luni. Era o expunere sobra si taioasa a evenimentelor si a greselilor comise de conducatorii tarii. Doi dintre acestia, generalul Dan Halutz, seful Statului Major al armatei israeliene, si Amir Peretz, ministrul Apararii, n-au mai asteptat publicarea partii a doua a "Raportului Vinograd" si au demisionat. Al treilea om din trio-ul conducator, de fapt primul responsabil pentru cele intamplate, abilul politician Ehud Olmert, s-a inclestat de scaunul puterii, decis sa infrunte furtuna.
Premierul israelian s-a lansat intr-o misiune imposibila: el incearca sa convinga tara ca razboiul cu Hezbollah s-a incheiat cu o mare victorie, si chiar daca au fost savarsite greseli, numai el va fi in stare sa le corecteze. Olmert a anuntat deja ca nu va demisiona, oricare ar fi concluziile "Comisiei Vinograd". Declaratia sa i-a scandalizat pe multi. Acestia si-ai adus aminte ca, inainte de infiintarea comisiei guveramentale, premierul anuntase ca este gata "sa suporte toate consecintele" eventualelor sale erori.
"Ehud Olmert trebuie sa plece"
Anticipand concluziile "Raportului Vinograd", Comisia de Externe si Securitate a Knesset-ului (Parlamentul israelian) a publicat propriul sau raport cu privire la Razboiul Liban II. Opinia publica a constatat cu stupoare ca intreaga responsabilitate privind esecul este aruncata asupra factorului militar, adica asupra Tzahal-ului. Nici premierul Olmert si nici Amir Peretz, ministrul Apararii, adica cei care au ordonat atacul, nu sunt pomeniti in acest raport partinitor.
Nu este poate intamplator ca raportul Comisiei de Externe si Securitate il scoate basma curata pe Olmert. Deputatul Tzahi Hanegbi, presedintele Comisiei, este un prieten apropiat al premierului. Raportul pritocit de Hanegbi a starnit dispretul luptatorilor, soldati si ofiteri deopotriva.
In ultimele luni, presa israeliana si internationala a inregistrat nenumarate marturii emotionante despre luptele din sudul Libanului si raidurile aeriene impotriva bunkerelor Hezbollah si infrastructurii libaneze. Au fost publicate sute de articole si de studii academice, iar in librarii se afla deja trei carti care analizeaza operatiunea atat din punct de vedere politic, cat si militar. Pentru toata lumea a devenit limpede ca Guvernul lui Ehud Olmert a fost acela care a decis pripit declansarea acestui razboi. E Guvernul care s-a opus mobilizarii rezervistilor, pentru ca in ultima zi a razboiului, dupa ce ONU reusise in sfarsit sa voteze incetarea focului, a ordonat o operatiune terestra inutila, care a costat viata mai multor zeci de soldati israelieni. Premierul Ehud Olmert a fost nedecis in primele zile ale razboiului si pripit si doritor de o actiune spectaculoasa care sa-i imbunatateasca imaginea cand razboiul practic se sfarsise.
"Ehud Olmert trebuie sa plece", spune un cunoscut analist politic israelian. Ceea ce sugera analistul, este exprimat cu alte cuvinte in "Scrisoarea celor 50 de ofiteri rezervisti". Ofiterii, care au participat cu totii in luptele din Liban, l-au avertizat pe Olmert: "A venit timpul sa-ti asumi responsabilitatea".
Ce s-a intamplat in ultimele zile ale razboiului?
"Comisia Vinograd" a aflat ca la 3 august 2006, americanii l-au informat "neoficial" pe Ehud Olmert despre pregatirea unei rezolutii ONU de incetare a focului. Documentul a fost analizat pe o fata si pe alta, si guvernul israelian a convenit ca totul e in regula, in afara de un singur paragraf care stipula predarea satului Shaaba, din nordul Israelului, revendicat de libanezi si de sirieni, in mainile ONU. Care avea sa decida mai tarziu cui apartine micuta localitate: Israelului, Libanului sau Siriei.
Israelul nu putea fi de acord cu acest paragraf. In primul rand fiindca in document nu se mentiona daca teritoriul Shaaba cuprinde si fortareata de pe muntele Har Dov. Apoi, renuntarea la Shaaba ar fi fost speculata de propaganda araba drept o dovada a victoriei repurtate de Hezbollah, in Liban, impotriva Israelului.
Ehud Olmert le-a explicat americanilor ca o asemenea decizie ONU loveste nu numai in interesele Israelului, ci si in cele ale Statelor Unite, Frantei si Guvernului libanez. Nahum Barnea, cunoscutul analist politic de la cotidianul ebraic "Iediot Aharonot", dezvaluie ce s-a intamplat in continuare: doua zile mai tarziu, la 5 august, Casa Alba a trimis Guvernului israelian proiectul rezolutiei de incetare a focului aflat in dezbatere la ONU. La Washington domnea optimismul. Nici presedintele George W. Bush si nici sefa Departamentului de Stat, Condoleezza Rice, nu stiau ca Franta se asociase cu Fuad Seniora, prim-ministrul Libanului si impreuna pregateau un alt proiect de rezolutie, mult mai drastic din punctul de vedere al Ierusalimului. Ministerului israelian de Externe a incercat fara succes sa-l contacteze pe omologul sau francez.
Ezitarile lui Olmert
Miercuri, 9 august, guvernul israelian se afla intr-o consfatuire secreta la resedinta premierului Olmert. Pe ordinea de zi: lansarea unei ofensive terestre generale impotriva fortelor Hezbollah, aflate la capatul rezistentei. Ministrii si generalii israelieni erau in plina dezbatere cand, la orele 14.30, a telefonat, de la Washington, Condoleezza Rice. Ea l-a informat pe Olmert: "Exista mari sanse ca o Hotarare de incetare a focului sa fie votata in unanimitate de Consiliul de Securitate. Nu vor exista forte internationale in sudul Libanului, asa cum doreste Israelul, dar vor fi dispersate in zona trupe UNIFIL."
Condoleezza Rice i-a lasat pe israelieni sa decida. Marii comandanti ai armatei israeliene solicita Guvernului sa ordone ofensiva terestra generala. In sfarsit, ei obtin aprobarea, dar cand sa paraseasca incaperea unde avea loc consfatuirea, Cabinetul ii insarcineaza pe premierul Olmert si pe ministrul Apararii Amir Peretz sa decida data cand va fi declansata ofensiva. Spre stupefactia militarilor, Olmert si Peretz hotarasc sa mai astepte o zi, sperand ca va interveni o solutie politica. Generalii avertizeaza ca forte militare mari au fost mobilizate, nu pot fi tinute la nesfarsit in "stand-by". "E semn ca suntem puternici daca asteptam" - raspunde Olmert.
Spre disperarea generalilor, joi, 10 august, premierul decide amanarea atacului cu inca 24 de ore. Ziua de vineri, 11 august, il gaseste pe Olmert tot nehotarat. Dar se face ca lucreaza si ordona armatei sa... se pregateasca pentru marele atac terestru.
Americanii au stiut ca Israelul va ataca Libanul
Pe arena internationala diplomatia isi verifica muschii. Intre Washington, Paris, Moscova, Londra si Ierusalim circulau dus-intors nenumarate mesaje si numerosi mesageri. David Welsh, adjunctul Condoleezzei Rice, prezinta la Beirut si Ierusalim forma finala a Hotararii ONU. Se constata, insa, ca documentul prezentat libanezilor nu e identic cu cel oferit israelienilor. Cea mai grava omisiune este paragraful care stipuleaza retragerea imediata a armatei israeliene din "Hezboland", inainte de sosirea trupelor ONU.
"Comisia Vinograd" a gasit documentul care atesta ca, in noaptea de 9 spre 10 august, Israelul a informat Statele Unite de marea ofensiva terestra. S-a pastrat si continutul discutiei dintre cei doi responsabili. Americanul intreaba: "E doar o amenintare, sau atacul va avea loc cu adevarat?""Depinde ce anume poate sa va ajute sa obtineti o Hotarare ONU mai buna", raspunde israelianul. "Du-te la culcare, in zile de criza, e foarte important somnul", il sfatuieste, in incheierea convorbirii, responsabilul de la Casa Alba.
"Condoleezza vinde Israelul europenilor"
Dar oficialii din Ierusalim nu pot dormi. Ei au primit un mesaj de la Dani Gilerman, ambasadorul Israelului la ONU: Condoleezza Rice e decisa sa incheie toata povestea, urmand ca in cursul zilei de vineri, 11 august, Consiliul de Securitate sa ordone incetarea focului si retragerea armatei israeliene. Agitat, Gilerman adauga la telefon ceea ce nu si-a permis sa scrie negru pe alb; John Bolton, controversatul ambasador al Statelor Unite la ONU, i-a marturisit intre patru ochi: "Francezii s-au predat arabilor, ei au fost de acord cu toate pretentiile arabe. Statele Unite nu pot renunta insa la "alianta sfanta" cu europenii. Condoleezza vinde Israelul europenilor".
Bolton i-a mai dezvaluit diplomatului israelian ca Rusia vrea sa supuna la vot in Consiliul de Securitate o Hotarare de incetare tmporara a focului, pentru 76 de ore, pe motive umanitare. Iar Statele Unite nu si-ar fi permis sa-si foloseasca dreptul de veto.
Ofensiva terestra tardiva si inutila
In cele din urma, protestele si avertismentele Israelului au reusit sa amelioreze prevederile Hotararii ONU, care in forma ei initiala era defavorabila intereselor israeliene. Vineri, 11 august, la orele 20.16, la sediul ONU din New York era gata proiectul Rezolutiei nr. 1701, de incetare a focului. Patru minute mai tarziu, documentul se afla deja in mainile lui Ehud Olmert. La aceea ora, majoritatea fortelor israeliene inca nu trecusera granita israeliano-libaneza. La orele 21.00, ministrul de Externe Tzipi Livni ii comunica omologului sau american, Condoleezza Rice, acordul Israelului de incetare a focului. Dar generalii nu sunt incunostintati ca razboiul se terminase. Armata israeliana a trecut granita si s-a angajat in lupte sangeroase. Soldatii israelieni inaintau platind un pret greu de sange. Inutil, pentru ca nimic nu mai putea sa schimbe imaginea dezolanta pentru Israel a acestui razboi.
Un fost responsabil din aparatul diplomatic israelian mi-a dezvaluit ca Israelul nu ar fi fost de acord cu Hotararea ONU daca ar fi cunoscut starea disperata a seikului Hassan Nassrallah si a fortelor Hezbollah. Dar aceste informatii au lipsit. Serviciile speciale israeliene, Mossad, Shabak si AMAN, nu reusisera sa strecoare agenti la varful Hezbollah. Olmert nu a permis intrarea in lupta a marilor unitati militare decat foarte tarziu, cand toate jocurile erau deja facute, astfel incat razboiul nu mai putea sa aduca dorita victorie eclatanta, cu care se incheiasera in trecut toate campaniile militare ale Israelului.
Epilog
Rezolutia nr. 1701 a ONU nu a impiedicat Hezbollah sa se reinarmeze, in lunile urmatoare, cu arme iraniene aduse peste permeabila granita siriano-libaneza, iar cei doi soldati rapiti, Regev si Goldwasser, continua si astazi sa zaca in prizonierat. Desigur, Hezbollah a primit o lectie dureroasa, dar acest lucru nu a linistit in Israel protestul popular intern. Din cei cinci responsabili directi ai Razboiului Liban II, patru si-au asumat greselile comise si au demisionat. Acestia sunt: Amir Peretz, ministrul Apararii, generalul Dan Halutz, seful Statului Major al Armatei israeliene, comandantul Frontului de Nord, generalul Gal Hirsch si generalul Adam. Demisiile lor nu au linistit pe deplin opinia publica israeliana. Familiile celor cazuti in aceasta dezastruoasa campanie au intocmit si ei un raport extrem de sever si cer imperios demisia premierului Olmert. Publicarea "Raportului Vinograd" nu ii va aduce, cu siguranta, un spor de popularitate sefului Guvernului israelian.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.