BVB a consemnat o noua zi de lichiditate redusa, cu putin peste 11 milioane euro tranzactionate pe BVB si Rasdaq. Topul lichiditatii a fost format de cele cinci companii de investitii financiare, cel mai tranzactionat fiind SIF Oltenia, cu un volum de 4.825.394 de actiuni. "Compania cu cea mai buna apreciere procentuala a fost Antibiotice Iasi, motivata fiind de numarul mare de scrisori de intentie si apropierea finalizarii privatizarii societatii", ne-a explicat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.
Indicele general al pietei BET s-a apreciat cel mai mult, cu 1,82%, desi in debutul sedintei castigase aproape 3 procente. "O evolutie buna a fost de altfel consemnata de majoritatea emitentilor, pe parcursul sedintei toti cei trei indici inchizand in teritoriu pozitiv, cu toate ca nu au reusit sa isi pastreze avantul de la inceputul sedintei. Putem spune ca si ieri bursa a fost sensibil corelata la pietele externe, cresterile pietei americane de luni insufland optimism mai intai pietelor asiatice si anticipand o deschidere verde si pentru pietele europene si est-europene", ne-a mai explicat brokerul de la IFB Finwest.Decizia Fed va influenta evolutia burselor┼×edinta Fed si deciziile luate de acestia vor avea puterea de a influenta bursele internationale si, implicit, BVB.
"Majoritatea analistilor se asteapta la o noua reducere a dobanzii, pariindu-se chiar pe o reducere de 0,5%, dupa ce in urma cu doar doua saptamani Fed a redus dobanda cu 0,75%. In functie de rata de reducere se pot face si multe speculatii, parerile specialistilor fiind impartite. O noua reducere ar putea fi benefica pe termen scurt, dar ar crea dificultati pe termen mediu in termeni inflationisti. Totodata, o reducere de 0,5% ar arata ca situatia este in continuare complicata si adanceste si mai mult temerile fata de gravitatea in care se afla economia americana", a mai explicat acesta.