In fiecare dimineata, o parte dintre locuitorii Bucurestiului ies din propria locuinta cu inima cat un purice: isi vor mai gasi oare si azi masina intreaga (fara zgarieturi ar fi chiar prea mult de cerut), oare astazi nu va pandi nimeni de la geam momentul ideal ca sa-nceapa sa-l injure c-a parcat pe locul nevestei, barbatului, cuscrului? Locul neplatit la Primarie, evident, dar luat in stapanire prin datul strabun al primului venit. Marcat, nu arareori, de cate-o lada de bere sau un scaun delabrat.
In fiecare zi, o parte dintre cetatenii acestei capitale scot cate-o hartie verde (nu sunt dolari, e doar bancnota de un leu), care ajunge in buzunarele unor" sans domicile fixe" autohtoni de pe marginea drumului, incasatori de taxa de parcare neimpozabila pentru unica ratiune de a nu-ti zgaria, altfel, masina in absenta. In fiecare zi, sperantele celor care ochesc un loc liber, la miez de zi, intr-o parcare cu plata sunt naruite de angajatii firmelor concesionare, care pastreaza locurile pentru cunoscutii cartierului, in schimbul cate unei "atentii" de om cu obraz subtire. In fiecare zi, acesti cetateni ai Bucurestiului constata ca cei cu masini scumpe, recent spalate si din care se-aud acorduri "cool" gasesc mult mai usor loc in parcarile publice decat restul muritorilor.
Sa construiesti parcari publice intr-un oras proiectat pentru 200.000 de masini, dar cu peste un milion inregistrate, inseamna sa-ti recuperezi investitia (prin inchiriere) in ani de zile. De ce sa te-apuci de asa ceva, daca faci parte din categoria celor pentru care a-si lasa masina undeva, oriunde, nu constituie o problema? Si cand, deja, fiecare colt de trotuar e o afacere pentru cineva, de la mic la mare, fapt contribuind la restrangerea revendicarilor socio-salariale?
Bunastarea natiunii care umple de sarbatori si in weekend supermarketurile patriei pe asta sade, pe reflexul "omului nou" de a exploata functionarea deficitara sau in gol a mecanismelor publice. Un colet postal face de la Bucuresti la Chisinau (650 km) 20 de zile (plus plimbarea la vama, ca doar n-are motiv sa-ti vina acasa); cu trenul "Prietenia", ajunge in 12 ore - contra unui supliment de venit acordat controlorului. Vrei o audienta undeva, la vreo institutie publica? Vrei sa prinzi, totusi, ceva frumos de-mbracat in campania de reduceri a marilor magazine? Vrei medicamente compensate fara sa stai doua zile lumina la coada? Vrei sa capeti toate hartiile de-nmormantare inainte sa se-ntunece de-a patra zi? Pentru toate "omul nou" are o solutie: supliment financiar motivant. Iar parcarea in Capitala e doar unul dintre nenumaratele lui episoade.
In viata orasului, traficul genereaza violenta aproape la egalitate cu meciurile de Liga I. Si e o violenta alimentata in egala masura de soferi si de pietoni. De fapt, traficul nu e cauza primara, ci pretextul ideal de descarcare a frustrarilor.
O societate care plateste cu asupra de masura taxe informale (taxe pe timp, nervi si dezinteresul altora) datorate handicapurilor organismului de stat nu poate lua o noua acciza oficiala, prost motivata (cum adica sa platesti taxa pe ce-o sa faca o masina de acum in 20 de ani???) si foarte ridicata, altfel decat ca pe-un scuipat in fata, iar apelul la o dezbatere publica, drept o alternativa la datul cu piciorul in rotile vecinului. Taxa de prima inmatriculare (si ultima poluare) e chintesenta relatiei statului roman cu al sau contribuabil - "noi ne facem ca nu va pacalim si voi va faceti ca platiti" - ajunsa la apogeu. Punct la care nici macar argumentul "asa e la UE" nu mai tine - pentru ca in UE nu dai spaga pentru un loc in parcarea cu plata.
Am platit si eu, pe sfarsit de 2007, o taxa de asta, de prima inmatriculare. Tot stau, ascult povestea cu lunga viata de poluare ce-mi asteapta masina, iar in mine creste o intrebare: oare daca anul asta cade un MIG peste masina mea prost parcata si ea ajunge la fiare vechi inainte sa-si aniverseze majoratul in noxe, oare o sa se gandeasca statul sa-mi dea banii inapoi?