Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a solicitat procurorului general al Romaniei, Codruta Kovesi, sa inainteze Parlamentului cererile privind declansarea urmaririi penale pentru ministri sau fosti ministri care au calitatea de deputati.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a solicitat procurorului general al Romaniei, Codruta Kovesi, sa inainteze Parlamentului cererile privind declansarea urmaririi penale pentru ministri sau fosti ministri care au calitatea de deputati. Dar si dosarele cauzelor respective, pentru desfasurarea procedurilor parlamentare in acest sens. Olteanu atrage atentia ca in situatia ministrilor deputati competenta de a cere urmarirea penala revine Camerei Deputatilor. "In conformitate cu procedurile legale, pentru parlamentarii Adrian Nastase si Miron Mitrea, membri ai Camerei Deputatilor, ministrul interimar al Justitiei urmeaza sa inainteze Camerei Deputatilor solicitarile pentru declansarea procedurilor de adoptare a cererilor de incepere a urmaririi penale", se arata in scrisoarea lui Bogdan Olteanu, adresata in 25 ianuarie Codrutei Kovesi, potrivit Mediafax. In opinia lui Olteanu, aceasta procedura rezulta din prevederile Constitutiei, respectiv ale articolului 109, precum si din dispozitiile Legii 115/1999 privind raspunderea ministeriala.
Presedintele Camerei Deputatilor sustine ca, avand in vedere restituirile de pana acum ale dosarelor dispuse de instante, nerespectarea procedurilor in dosarele privindu-i pe ministrii care au calitatea de parlamentari ar crea riscul altor restituiri si, implicit, ar putea impiedica Justitia sa se pronunte pe fondul vinovatiei sau nevinovatiei persoanelor in cauza. In 23 ianuarie, Senatul anunta ca trebuie sa se pronunte asupra propunerii de incepere a urmaririi penale a senatorilor Paul Pacuraru si Codrut Şeres.
Ministrul interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, a transmis la DNA si DIICOT actele primite de la Presedintie pentru cei opt actuali si fosti ministri, pentru inceperea urmaririi penale, demnitarul precizand ca-si declina orice responsabilitate in cauza.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.