Pianist de jazz in SUA. Ce va spune asta? Un roman pierdut intr-un ocean de muzica. Or, Lucian Ban e pe val: prezente, discuri, cintari. E exact ce trebuie intr-o lume consumista rau. A sustinut la Clubul Taranului un concert de promovare a CD-ului „Sam Newsome - Lucian Ban - The Romanian-American Jazz Suite", editat de Institutul Cultural Roman din New York. E misto America?

Da!

De ce?

Misto e in New York, unde stau eu. A, din punctul meu de vedere, datorita muzicii.

Ce muzica se asculta acolo?

De toate. Nu prea ai timp sa investighezi toate scenele, caci e o scena punk, e o scena jazz, e o scena de avangarda, una rock... nu prea am timp sa ma duc peste tot.

Si care sint astia la moda acum in jazz?

Pai, sint unii care sint lansati, ca sa zic asa, tineri, ma refer la tineri, nu numele mari, care au sprijinul unor case de discuri importante care-i promoveaza.

Numai promovarea e de ei?

Sint buni, sint interesanti, sint originali, ca altfel nu prea ajung, trebuie sa fii si original, sa fie si momentul potrivit. Promovarea... insemna bani! Tu pui bani in case, in turnee, pui bani in reclame, in ziare, trimiti la radio, si atunci toata lumea te invita, esti omniprezent...

Sint multi.

Cica sint vreo 80 de mii de muzicieni de jazz in New York!

Aoleu! Si tu pe ce loc esti acolo? Din 80 de mii... vreo 40...

Nu, acolo-i fain. Anul trecut a scris Mircea Toma o chestie despre un concert al meu cu Alex Harding la saxofon bariton, un instrument mai rar, nu sint foarte multi pe asa ceva, e printre primii zece din lume, ca nu sint multi... e un instrument neobisnuit. La mine, Mircea a vrut sa scrie: „Printre primii 10 pianisti romani din New York" - si nu sint atitia romani pe pian la New York. I-a zis Teo, sotia lui: „Daca publici asta, ai incurcat-o". Si n-a publicat-o, dar mi-a marturisit-o, pe urma, la o circiuma.

Cine esti tu acolo, pe piata aia? De 80 de mii?

Au fost aprecieri si sint.

Ce inseamna aprecieri? E bun, merge...

Aprecieri inseamna urmatorul lucru... sa scoti discuri, asta inseamna ca niste case de discuri vor sa puna muzica ta pe piata, fiind o muzica elitista, pina la urma. Mai inseamna ceva: presa sa scrie despre tine, cind au loc sute de concerte pe seara, sa te aleaga „New York Times" sau „Time Out". Scrierea asta e placuta, ce s-o tot intindem, e o chestie de ego, nu? Dar si de promovare. Am avut norocul si sansa si onoarea sa lucrez cu muzicieni mult mai cunoscuti ca mine... asta e alta forma de promovare.

Si nu te-au strivit? Ca sint mai cunoscuti...

Ba da, uneori da... chiar am cintat la Stufstock cu Tuba Project. Muzicieni, toti black, toti foarte buni, cu cariera in spate. Dupa, un prieten din Cluj mi-a trimis un e-mail: „Mosule, nu mi-a placut concertul, te-au facut. Cind au intrat ei, te-au ras cu locomotiva!". Da, deci, uneori, da! M-am intrebat si eu, de fapt, de ce lucreaza unii cu mine, fara onorariile lor mari. Vin pentru ca le place... cred ca le place muzica si orice e o provocare pentru ei, vin si cinta. Mi-a spus, foarte simplu, unul, bateristul care-a cintat cu Chick Korea: „Decit sa stau acasa, mai bine vin sa cint!".

Ce zgomote scoate New Yorkul?

Muzicale?

Nu, din alea de viata.

Stau in downtown Brooklyn, care e chiar vizavi de Manhattan...

Si ce zgomote sint acolo?

Construiesc mult... fiind fosta zona industriala, s-au mutat multi artisti acolo. Acolo e Brooklyn Academy of Music, bastionul, sa zicem asa, al chestiilor mai de avangarda, in opozitie cu Lincoln Centre, care-i mainstream, si s-au mutat foarte multi artisti. Acum, de vreo 3 ani, 4 ani, din cauza cererii de pe piata, investitorii construiesc apartamente de lux, in prostie, si se inchiriaza si se vind... Vizavi de mine s-a construit in 8 luni o chestie si, pe urma, am vazut un mic afis cu chiria la niste garsoniere: era de 4 ori mai mare ca a mea, ma si gindeam sa pun in geam la mine ce chirie platesc eu, ca sa moara cei care se duc acolo.

Cind te-ai dus in America, cu ce sunete ai venit de acasa?

Cind am plecat in ’99 am plecat pentru jazz, ca nebunu’, mi-am vindut aici apartamentul si m-am dus.

Gagica ai luat-o?

Am luat-o!

Parintii n-au zis „Un’te duci, Luciene, unde te duci?"

Nu prea le-a placut, mai ales mama, dar... se obisnuisera ca vreau sa fac asta si au zis OK, daca vrei sa te duci, du-te!

Dar ce stiau ei despre jazz?

Mai nimic.

Cu ce muzica te-au leganat pe genunchi?

Clar, rockul clasic.

Si-n cartier, in Cluj, ce se asculta, ce se auzea de la balcoane?

Pe vremea aia, surdina, nu?

Ce muzica e in tine, din comunism?

Eu umblam pe strazile New Yorkului si tot fredonam o melodie. Nu stiam cum se numeste. O tot auzeam din copilarie, mai tot timpul. Am descoperit ca era melodia de la „Tezaur folcloric"... genericul! Dar nimeni nu stie cum ii spune piesei. Ba „Tezaur folcloric", ba „Calul Alb". I-am zis „Dans Transilvania", ca e o invirtita, ca gen. E inclusa pe albumul pe care l-am facut acum, bazat pe muzica romaneasca, realizat impreuna cu un saxofonist sopran, american, caruia i-am dat colinde si i-am zis: eu nu vreau sa scriu ca eu sint influentat, ia sa vedem ce faci tu cu ele.

Care e smecheria asta, cu autenticul, romanesc, cubanez, afro? Nu mai are omul muzica in el si o cauta la originile popoarelor?

Eu nu prea fac... N-am prea facut muzica romaneasca... Unii m-au si intrebat, asa, de ce nu prelucrez, n-am prea crezut in chestia asta... Dar multi au facut-o si unora le-a iesit un hibrid bun... Mie totdeauna mi s-a parut un hibrid. Bun, intotdeauna e provocator.

Dar poti sa sari peste umbra, sa spun asa, a cintecului de baza... in hibridele astea?

Da!

E o lipsa de inspiratie?

Cind ajungi sa faci asta? Nu cred. La mine, nu; la mine a fost clar un proiect cultural. A fost un proiect punctual, sa zic asa.

Mai e muzica in lumea asta de inventat? Se mai poate inventa?

Eu zic ca da. Pentru ca apar muzicieni...

Si daca apar muzicieni, ce? Muzica s-a inventat deja.

Da, dar te uiti in spate la muzicianul care ti-a placut si te-a influentat si nu vrei sa fii ca el. Majoritatea isi dau seama ca nu vor sa fie doar o copie a lui Led Zeppelin si atunci fac ceva, daca au imaginatie si talent. Pui doua note acolo si e altceva.

Doua note in plus te fac mai destept ca altul...

Nu e criza in muzica de azi, e o decantare!

Si ce decantam? Ce sa mai decantam? Nici criza nu e, daca ar fi criza ar insemna ca urmeaza ceva.

Nu e criza, eu cred ca se scrie muzica buna si ca are si succes. Astia care scriu muzica in Romania cred ca ne trag in jos, nu e muzica buna. Dar apar si aici. Ceea ce nu exista aici deloc este critica muzicala. Una serioasa, una valorica. Promovarea poate exista, firav ce-i drept, dar promovarea nu e tot una cu critica. Promovarea umple tara de Mogi, dar nu astea sint valorile.

Biografie Lucian Ban s-a nascut in 1969 la Cluj. A urmat studii de compozitie la Academia de Muzica din Bucuresti pina in 1995, iar ulterior a scos doua albume: „Changes: Live at Green Hours" (1998) si „From Now On" (1999), care a si fost desemnat Cel mai bun album de jazz al anului. A studiat si filosofia la Universitatea din Bucuresti. In 1999 s-a mutat la New York, unde a scos 5 albume in ultimii 4 ani. A fost nominalizat de doua ori la Best European Jazz Musician de catre Fundatia „Hans Koller" si de guvernul Austriei.

Mai multe despre Lucian Ban, pe www.cotidianul.ro/select