I-am vazut fotografia dupa audieri. Semana cumva cu Edward Norton, in „Fight Club", dupa ce arunca in aer cladirile unor banci.

Un star s-a ridicat vertiginos zilele astea: Jérôme Kerviel, „omul de 5 miliarde de euro" de la Société Générale. Kerviel s-a jucat cu vreo 50 de miliarde de euro plasati in zone bursiere extrem de riscante. Nu ma pricep la economie, dar nu se poate sa nu te intereseze teribila lovitura „de imagine" pe care o da Kerviel intregului circuit al banilor al zilelor noastre. Iesirea sefilor Société Générale a enervat nu doar ziarele de stinga, ci si analisti atenti. Figura lui Kerviel a devenit efigia fragilitatii banilor. A ajuns un soi de haiduc al finantelor. Unii il divinizeaza pentru felul in care a apropiat de prabusire o banca importanta (expertii deja fac scenarii pentru tot soiul de preluari ostile), altii vad in el dovada ca vorbele despre soliditatea investitiilor venite dinspre bancile serioase ramin blablauri. Au aparut tricouri sexy pentru fete cu inscriptia „Kerviel’s girlfriend". S-au format grupuri de suporteri care il socotesc un simplu tap ispasitor.

Se repeta obsesiv intrebarea: cum de-a ajuns sa manipuleze singur 50 de miliarde?! Cum si-a cistigat increderea sefilor? Intr-o prima faza a cistigat vreo 80 de milioane de euro. Iar goana lui continua, in capat aflindu-se o mareata prima de 300.000 de euro. Criza de la inceputul anului i-a stricat socotelile. Una dintre ipotezele cele mai amuzant-socante este foarte bine formulata in „The Independent" de Ed Yardeni, care a lucrat in fruntea Deutsche Bank Securities: „Recesiunea este aproape incheiata gratie lui Jérôme Kerviel si a reactiei panicate a FED-ului. Nu cunosc un precedent pentru un asa puternic ajutor pentru economie venit inainte chiar ca recesiunea sa devina evidenta". Iata si dimensiunea eroica a lui Kerviel explicata de un expert, nu de vreun comentator anarhist pe net.

Deja a fost numit un Che al finantelor, are o aura de legenda. E sigur ca nu si-a luat nici un ban pentru sine. E aproape sigur ca nu e singurul vinovat. Si un nou tsunami de critici (uneori pline de intrebari de bun-simt) se abate asupra speculatorilor. Un nou val de neincredere planeaza asupra mersului banilor prin marile burse, din ce in ce mai multi infiereaza in limbajul Capitalului diferenta dintre virtualitatile bursei si productia reala. Un om s-a jucat cu o suma echivalenta cu aproape jumatate din PIB-ul Romaniei. Deja nu mai e fapt divers. Apar nelinisti metafizice legate de sistemul bancar. Nu se vor vindeca doar cu aparitii arogante ale unor bancheri care sa spuna ca pierderea a fost un mizilic.