Pentru prima data de cind scriu despre cartile din Colectia Cotidianul, sint pus intr-o mare incurcatura. Ar trebui, intr-un fel, sa scriu impotriva vointei si a convingerilor mele. Pentru ca, in cartea „Fetita si tigara", de saptamina viitoare, autorul, Benoit Duteurtre, face o intreaga pledoarie pentru fumat. Ba, mai mult, pe blogul sau, duteurtre.com, aduna semnaturi pentru reintroducerea fumatului in spatiul public francez.

Sigur, am citit cartea si nu am fost convins sa ma apuc de fumat, asa ca pot sa spun ori ca eu sint tare, ori ca autorul nu este destul de convingator. Dupa opinia mea, pe coperta cartii ar trebui scris ceea ce se scrie si pe pachetele de tigari, sa fie lumea avertizata! Da, sa vorbesc de bine un roman pro-fumat! Cam asta ar trebui, asta se asteapta colegii mei implicati in proiectul Colectia Cotidianul, asta scrie in fisa postului. Dar nu pot! Nu-mi cereti asta! Fumatul este daunator, chiar daca autorul pledoariei pro-tabagice este inteligent, talentat si dezinvolt. Chiar daca inventeaza o lume ciudata, o poveste interesanta si situatii tensionate pornite de la o simpla tigara.

Intr-un fel sint in situatia paznicului de inchisoare din roman, care are in fata o situatie fara iesire. Un detinut cere, inainte de executie, sa fumeze o tigara. O prevedere legala ii da dreptul la asta, consfintind dreptul la indeplinirea ultimei dorinte. Dar, pe de alta parte, in inchisoare fumatul este interzis! Detinutul isi cere dreptul, directorul e contrazis de noul regulament restrictiv. Nu poate incalca nici una dintre cele doua prevederi. Asa ca se ajunge la Tribunalul Suprem care trebuie sa decida in virtutea corectitudinii politice. Directorul inchisorii a scapat de imposibila decizie, astfel, s-a spalat pe miini, a plasat responsabilitatea superiorilor sai. Dar eu nu am aceasta iesire. Ce sa fac, cum sa spun ca nu scriu textul acesta?! Simplu, nu il scriu.