Maghiarimea din Romania va avea de ales intre UDMR si PCM, care a reusit sa se inscrie ieri la Tribunalul Bucuresti. Cele doua formatiuni se vor bate pe banii alocati comunitatii maghiare si pe voturile acesteia. Unii udemeristi, precum senatorul Toto Tibor, isi anunta deja plecarea la PCM, altii - senatorul Peter Eckstein Kovacs - vor negocieri intre cele doua formatiuni, in timp ce liderul UDMR Marko Bela nu crede intr-o colaborare.
"Dupa ce suntem, in sfarsit, jucatori pe un teren de fotbal, trebuie restabilita ordinea reprezentarii maghiarimii din Transilvania. Pana acum, singurul potential reprezentant era UDMR, care singur se facea raspunzator", a sustinut ieri, citat de NewsIn, liderul UCM din zona Sfantu Gheorghe, Gazda Zoltan. El a insistat ca sistemul de impartire a banilor catre comunitatea maghiara din Transilvania trebuie schimbat, astfel incat nu doar UDMR sa se ocupe de acest lucru. "Trebuie sa facem ordine, trebuie discutii intre liderii celor doua formatiuni - UDMR si PCM - si sa refacem totul. Daca vorbim de bani, distribuirea banilor pentru comunitatea maghiara sa fie nu doar de origine politica, ci si de catre organizatii civile, trebuie refacut totul pentru a fi ordine in reprezentarea si finantarea comunitatii maghiare. Trebuie sa refacem greselile UDMR si sa punem totul pe o cale mai cinstita si dreapta pentru comunitatea maghiara", a mai afirmat Gazda. In privinta alegerilor locale, liderul UCM a precizat ca PCM va avea candidati proprii, iar la parlamentare,†el a apreciat este nevoie de o comunicare cu UDMR. Tribunalul Bucuresti a admis ieri cererea de inregistrare a Partidului Civic Maghiar, cu posibilitatea de contestare in†cinci zile, si numai de catre procuror.
Marko Bela e sceptic
Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a declarat sceptic in ceea ce priveste o posibila colaborare cu PCM. "E foarte greu sa colaborezi cu un partid care s-a constituit pentru a exista ca alternativa la UDMR", a declarat ieri Marko Bela, citat de Rompres. El a subliniat ca existenta unui partid al maghiarilor, in afara UDMR, nu este "o noutate". "Trebuie sa va spun ca prin '90 a existat Partidul Independent Maghiar, inregistrat la tribunal, care a fost in competitie cu UDMR, dar n-a reusit sa ia decat foarte putine voturi. In '92 si '96 - la fel, a existat un partid maghiar, de fapt acelasi partid, care si-a schimbat denumirea. Deci n-a trecut alegere ca sa nu avem competitie cu cineva", a afirmat Marko Bela.
Senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs a insistat ieri ca trebuie gandita o strategie a Uniunii in relatia cu noul PCM, insa aceasta depinde nu numai de UDMR, ci si de reprezentantii PCM, dar ca deocamdata cele doua formatiunile se afla in opozitie concurentiala. "Aceasta entitate, Partidul Civic Maghiar, nu este foarte populara, dupa cum arata sondajele, nu are aderenta pe care o are UDMR. Noi spunem, si asa si credem, ca reprezentam toata minoritatea maghiara", a precizat liderul UDMR, citat de Newsin. Senatorul a completat ca pozitia in care se afla Uniunea in relatia cu acest partid este deocamdata de "opozitie concurential?". Totusi, Eckstein Kovacs a admis ca aparitia noului partid ar putea crea probleme UDMR la alegerile parlamentare. "Daca ar aveam 15% nu ne-ar deranja nici in somn aparitia PCM, dar cum nu suntem foarte departe de aceasta bariera de 5%, trebuie gandita o strategie", a subliniat senatorul.
Toro Tibor pleaca
Deputatul Toro Tibor a confirmat ieri ca va discuta cu liderii PCM pentru a se regasi in acest partid, avand in vedere retragerea sprijinului politic al parlamentarului din partea UDMR. "Astept sa iasa actualul lider interimar cu un program in care sa se regaseasca valorile acceptate de mine si vor incepe discutii intre PCM si persoana mea. Cu retragerea sprijinului politic e destul de dificil sa ai o activitate in UDMR, desi pe plan local am, o conlucrare buna cu conducerea partidului si as vrea sa imi duc mandatul la bun sfarsit", a declarat Toro Tibor. El a adaugat ca "pe plan national e binevenit acest partid", respectiv PCM. (A. HRIBAN)