“Ultimul taran din Slatioara sunt chiar eu”

Marturisirile maestrului Dinu Sararu, la cei 76 de ani pe
care ii implineste astazi...

“Toate cartile mele imi sunt dragi, dar singura care mi-a mancat
numele este 'Niste tarani>>, intrucat ea a intrat in folclor, deci nici nu mai
este nevoie de autor. Vremea a trecut pentru mine absolut surprinzator, pentru
ca nu am fost deloc atent in toata aceasta perioada. Meciul meu cu viata cred ca
a inceput dinainte de a ma naste si cred ca se va continua, la fel de acut ca si
astazi, dupa moartea mea. Ma felicit pentru faptul ca am avut pu­terea,
curajul, nebunia sa o iau mereu de la inceput. Imi reprosez faptul ca nu am
avut timp de mine niciodata.

Nu cred ca scurgerea timpului 'toceste>> inspiratia. Ma asez
la masa de scris, mai nou la laptop, cu aceeasi fervoare cu care scriam la masina
de scris 'Niste tarani>>, acum 40 de ani. Am aceeasi ura intacta pe cei pe care
vreau sa-i descriu in 'Ciocoii noi cu bodyguard>>, volumul II, dar si pe cei
care m-au facut sa plang la moartea lui Patru cel Scurt din 'Niste Tarani>>. Din
nenorocire cred ca un autor are mai mult spor in scris atunci cand se afla in
stare de suferinta. Trebuia sa se intample o nenorocire ca sa ma faca sa scriu
bine. Daca am scris vreodata bine.

Citeste si:

Cand am plecat de la Slatioara si am ajuns la Ramnicu-Valcea
am vazut o piesa de teatru cu o pleiada de mari actori ai primei scene nationale.
Am ramas cu nostalgia... ce trebuie sa simta cineva care are constiinta ca sta
pe scaunul lui Ion Ghica. Si m-a ajutat Dumnezeu sa fiu ca in steagurile lui
Caragiale, al 44-lea director al Nationalului. Si la Teatrul Mic, si la Teatrul
Foarte Mic pe care l-am creat, l-am inventat, si la Teatrul National m-a ajutat
Dumnezeu sa am satisfactia sa vad salile sufocate de public si de aplauzele
lor. Si la Teatru Mic, si la Teatrul National am avut satisfactia ca actorii pe
care i-am iubit sa se intoarca la mine si sa-mi multu­measca.

Cred in toate calitatile romanului minus un singur lucru.
Romanul ar avea toate calitatile din lume daca ar mai avea si caracter si daca
nu ar uita ca prezentul devine totdeauna ziua de maine. Intotdeauna cand a
trebuit sa o iau de la inceput am fost descurajat cumplit, dar pe masura ce
argumentele descurajarii erau mai puternice, ma ambitionam sa o iau de la capat.
Daca as putea sa reintorc vremea, as vrea sa am aceeasi pu­tere de a iubi ca in
adolescenta, pe care o am si acum, numai ca acum sunt in situatia sa-mi fie rusine
daca ma manifest tanar.

Imi doresc sa termin volumul doi din 'Ciocoii noi cu
bodyguard>>. As vrea sa retiparesc in primavara asta o carte care a aparut cu
titlul 'Ulti­mul taran din Slatioara>>, in care sa strang toate povestile,
separate de romane, in care ultimul taran din Slatioara imi dau seama ca sunt
chiar eu.”