Saptamana trecuta a fost, la fel ca precedentele din acest an, una foarte volatila din punctul de vedere al preturilor futures pe actiuni. Ovidiu Petru, directorul sucursalei Sibiu a Interfinbrok, observa ca "evolutia cotatiilor a ilustrat ca piata d
Saptamana trecuta a fost, la fel ca precedentele din acest an, una foarte volatila din punctul de vedere al preturilor futures pe actiuni. Ovidiu Petru, directorul sucursalei Sibiu a Interfinbrok, observa ca "evolutia cotatiilor a ilustrat ca piata de capital din Romania ramane strans corelata cu pietele vecine si mai ales cu cele mature. Dupa ce teama unei mari caderi pe pietele externe s-a mai diminuat, in urma reducerii dobanzii de catre Rezerva Federala, a facut ca piata americana sa recupereze mult din caderile din ultimele zile, situatie ce a indus o siguranta in plus pentru pietele asiatice si europene. De aceea consider ca suntem si vom ramane puternic corelati cu pietele externe, despre care cred ca s-au calmat doar pe moment".
La randul ei, Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj, considera ca "dupa perioada de scaderi inregistrata de la inceputul anului, lichiditatea pietei sibiene s-a mentinut foarte ridicata, iar volatilitatea a facut deliciul speculatorilor. Şedinta de vineri s-a remarcat prin actiunea intensa a arbitrajorilor, care, prin apropierea sensibila a cotatiilor futures de cele din piata la vedere, au procedat la lichidarea anticipata a pozitiilor initiate inca din decembrie.
In conditiile in care pietele din regiune au inregistrat de la inceputul anului deprecieri de pana la 40 - 45%, cei care au apelat la astfel de operatiuni si-au asigurat fara riscuri un randament de circa 5% pe o perioada de 3 luni, mergand pe ideea unui randament anualizat de pana la 40%".
Cele mai tranzactionate derivate saptamana trecuta au fost cele pe SIF 2, cu 80.257 de contracte. Joi si vineri preturile au urcat pentru martie de la un minim de 2,7301 la 2,9989 lei, pentru iunie de la 2,8525 la 3,1 lei, iar pentru septembrie de la 3,08 la 3,3 lei.
In cazul derivatelor pe SIF 5 au fost tranzactionate 76.630 de contracte, a doua jumatate a saptamanii aducand preturile pentru martie de la 3,5251 la 3,801 lei, iar pe cele pentru iunie de la 3,74 la 3,945 lei. Tranzactiile pe septembrie au fost realizate la 4,06 - 4,25 lei, iar pe decembrie la 4,29 - 4,3001 lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.