Rusia si Serbia au semnat vineri doua acorduri pentru achizitionarea pachetului majoritar al companiei petroliere sarbe NIS de catre Gazprom si pentru participarea Serbiei la conducta ruso-italiana South Stream, transmite Reuters, citat de NewsIn. Ac
Rusia si Serbia au semnat vineri doua acorduri pentru achizitionarea pachetului majoritar al companiei petroliere sarbe NIS de catre Gazprom si pentru participarea Serbiei la conducta ruso-italiana South Stream, transmite Reuters, citat de NewsIn. Acordurile au fost semnate la Moscova, in cadrul unei vizite a presedintelui sarb in exercitiu Boris Tadici si a premierului Voislav Kostunita, si in prezenta presedintelui rus Vladimir Putin. Concernul rus Gazprom va prelua 51% din actiunile celui mai mare grup petrolier sarb, NIS, in cadrul unor acorduri de parteneriat care consolideaza pozitia sa in Balcani. Influentul grup energetic public din Rusia a incheiat astfel, in ultimele zile, acorduri de parteneriat cu doua tari din Balcani, Bulgaria si Serbia, pentru participarea lor la conducta de gaz South Stream, care va conecta Rusia de Europa de Vest si al carei traseu incepe sa capete contur. Proiectul ruso-italian, initiat vara trecuta, progreseaza si isi pune din ce in ce mai mult in umbra concurentul, Nabucco, sustinut de Uniunea Europeana si Statele Unite, subliniaza expertii. Ca si omologul sau Nord Stream, proiectul este destinat sa diversifice rutele de aprovizionare si sa consolideze pozitia de furnizor atotputernic al Rusiei fata de Europa. Cumpararea a 51% din capitalul NIS de catre filiala Gazprom, Gazprom Neft, "garanteaza o stabilitate pe termen lung a livrarilor de resurse energetice pe piata sarba", declarase o sursa de la Kremlin. Preluarea NIS de catre Gazprom prin incredintare directa si nu prin licitatie provocase controverse in Serbia, unde unii politicieni considerasera oferta financiara a concernului rus "jignitoare" si subliniasera ca statul poate obtine un pret de cel putin cinci ori mai mare pentru companie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.