Francois Mitterrand s-a nascut la 26 octombrie 1916, la Jarnac (Charente), intr-o familie de burghezi catolici si conservatori. A fost al 21-lea presedinte al Republicii Franceze, intre 21 mai 1981 si 17 mai 1996. A detinut recordul de longevitate (14 ani) in fruntea statului francez.

A studiat stiintele politice la Paris, iar in septembrie 1939 a fost mobilizat. Ulterior, a fost ranit, luat prizonier, dar a reusit sa evadeze, pentru ca, dupa aceea, sa se alature Rezistentei, trecand in clandestinitate in 1943. In mai 1940 s-a logodit cu Marie-Louise Terrasse, de care s-a despartit in ianuarie 1942. Lider al miscarilor de rezistenta ale prizonierilor de razboi, a fost chemat, in august 1944, sa participe la efemerul "guvern al secretarilor generali” caruia generalul de Gaulle ii incredintase responsabilitatea teritoriului national, pana la instalarea unui guvern provizoriu la Paris. La 28 octombrie 1944 s-a casatorit cu Danielle Gouze, cu care a avut trei fii: Pascal (decedat de mic), Jean-Christophe si Gilbert.

VESNIC IN ASCENSIUNE. Ales deputat de Nievre in noiembrie 1946, a asumat responsabilitatile ministeriale de-a lungul primilor zece ani ai celei de-a IV-a Republici. A fost ministru al Teritoriilor de Dincolo de Mari si adept al decolonizarii, punand capat tensiunilor care amenintau coeziunea mai multor teritorii si a legat, cu liderii africani, relatii personale durabile. Demisionar in 1953, in urma indepartarii de la putere a sultanului Marocului, a revenit in Guvern in 1954, fiind ministru de Interne in Cabinetul Mendes-France (1954-1955). In 1958, Mitterrand a denuntat "lovitura de stat” care l-a adus la putere pe generalul de Gaulle si a luat pozitie contra institutiilor celei de-a V-a Republici. A fost si primar, la Chateau-Chinon, in 1959. Candidat unic al stangii la alegerile prezidentiale din 1965, a ajuns la balotaj cu generalul de Gaulle si a primit circa 45% dintre voturi in cel de-al doilea tur de scrutin. Dupa dezastrul suferit de formatiunile de stanga la alegerile prezidentiale din 1969, Mitterrand s-a impus definitiv drept candidatul stangii unite. A pierdut, la limita, alegerile din 1974, dar a fost ales presedinte al Republicii in 1981 si reales cu usurinta in 1988.

Citeste si:

MAESTRUL COABITARII. Cele doua mandate ale sale, de cate sapte ani, au fost marcate de un ansamblu de masuri sociale pe care le asteptau oamenii muncii si pe care Mitterrand le-a aparat strasnic in perioadele de coabitare (1986-1988 si 1993-1995), prin extinderea si intarirea libertatilor locale si libertatii de expresie, prin modernizarea Codului Penal, abolirea pedepsei cu moartea etc. A asigurat buna functionare a institutiilor prin respectarea stricta a separarii puterilor si printr-o practica exemplara a alternantei si coabitarii. A promovat solutiile negociate ale conflictelor si a incercat sa mentina cu orice pret pacea in Europa. A fost si unul dintre cei mai buni scriitori politici ai timpurilor noastre. A murit la Paris, la 8 ianuarie 1996.

FAMILIA SECRETA. Exista o fata a lui Francois Mitterrand mai putin "eroica”, dar perfect umana, care a fost cunoscuta publicului larg mai mult la nivel de zvonuri, pentru ca ulterior sa devina subiect de dezbatere nationala. Mitterrand era un mare iubitor de femei, asemenea multor oameni politici francezi si nu numai. Ce a socat Franta a fost faptul ca, din relatia sa adulterina cu Anne Pingeot, Mitterrand a avut o fiica: Mazarine Pingeot, nascuta la 18 decembrie 1974, la Avignon. Francois Mitterrand a intretinut doua familii in paralel, cazandu-si cea de-a doua familie intr-o anexa a Palatului Elysee, instituind si o celula antiterorista care s-a ocupat, de fapt, cu ascultarile telefonice, pentru a putea pastra secretul despre cea de-a doua familie.

"HAREMUL” SI DOSARELE. Totusi, inainte sa moara, Mitterrand a dezvaluit existenta fiicei nelegitime, care s-a si afisat, de altfel, alaturi de mama sa, la inmormantarea fostului presedinte. Povestile despre aventurile amoroase ale lui Mitterrand, "haremul” cu care se distra intre doua dosare politice in studiu, au facut si fac deliciul publicului, fiind cuprinse intr-o lucrare sugestiv intitulata "Sexus politicus”. O carte scrisa de doi jurnalisti - Christophe Deloire si Christophe Dubois - de la Le Point si Le Parisien, care reprezinta, de fapt, o ancheta de 400 de pagini, pe placul publicului. O munca de Sisif, pe care nimeni nu a contestat-o.
Franta - Romania: Doua secole de prietenie