Trofeul “10 pentru Ro­ma­nia” a insemnat pentru ma­rele
actor Alexandru Arsinel si fericire, si obli­ga­­tie, si mul­tumire, si
bucurie. A fost un trofeu de care ac­torul se apropiase foarte mult si
la care spera pentru faptul ca ii indeplinea un vis.

Jurnalul National:
Cand, la terminarea Facultatii de Teatru, ati optat pentru Teatrul de Revista
pentru cuplete, cantece, ati banuit ca tocmai aceasta specie actoriceasca va va
aduce gloria?

Alexandru Arsinel:
Cand am terminat Institutul de Teatru am fost repartizat la Targul Mures, unde
am jucat roluri de drama: “Oceanul”, “Discipolul diavolului” etc. In Bucuresti
am venit si am ajuns la Revista intamplator. Am terminat in '62, in '64 mi-am
dorit foarte mult sa revin in Bucuresti si Teatrul de Revista era singurul care
dadea concurs in anul acela. Am intrat si am ramas legat. Sunt 43 de ani de cand
mi-am legat destinul de acest gen minunat. Un gen care te supune la niste
rigori extraordinare. Este genul in care piesa de teatru se joaca in cinci
minute, intri pe scena, ai exact cinci minute, pleci si daca nu ai reusit sa-i
captezi pe spectatori este ca si cum nu ai fi aparut in spectacol. Un
spectacol, un gen greu in care trebuie sa te misti, in care trebuie sa canti, sa
scoti si lacrima, dar mai ales ceea ce e mai greu, mult mai greu, sa scoti zambetul
de pe chipul unor oameni care au necazuri, care au pro­bleme, care se intalnesc
cu tot ceea ce este supus de vicisitudinile vietii pe care o traiesc in
general.

Jurnalul National: Prin ce se manifesta sangele de moldovean la
dumneavoastra ?

Alexandru Arsinel: Poate printr-o anumita
bo­nomie, printr-un anumit calm, printr-o anumita siguranta

atunci cand urc pe scena. La noi, in Moldova, un om
care glumeste se spune ca este un om hatru. Si mai ales printr-un anume
optimism, cred eu ca moldovenii in general au fost si au ramas oameni optimisti.

Jurnalul National: Cum ati descoperit ca vo­cea dumneavoastra
poate ridica salile in picioare?

Alexandru Arsinel:
Tarziu, dar de cantat m-am apucat mai devreme si am inceput sa profesez, sa-mi
exploatez aceasta calitate prin 1967, cantand in barurile din Bucuresti. Fiind
lansat in 1960, daca se poate vorbi de o lansare in '60, intr-o o emisiune a
TVR-ului, de altfel prima mea aparitie la televiziune, sub bagheta lui Valeriu
Lazarov.

Jurnalul National: Daca ar fi fost sa jucati in altfel de piese
v-ati fi vazut in...

Alexandru Arsinel:
M-as fi vazut poate in Chirita sau, daca ar fi fost sa fac drama, m-as fi vazut
in “Plosnita”, in care am si jucat rolul principal, m-as fi vazut in “Revizorul”,
in “Burghezul gentilom”, m-as fi vazut, poate, in “Regele Lear”.

Ne-au imperecheat pe
scena

Jurnalul National: V-a incercat sfiala atunci cand a trebuit sa-i
luati locul lui Stefan Banica Senior, in duetul cu Stela Popescu?

Alexandru Arsinel:
Nu a trebuit sa-i iau locul. Am fost solicitat sa intru intr-un spectacol in
care Stefan Banica refuzase sa vina si atunci spectacolul fiind scris deja de
Puiu Maxi­milian si Vasile Veselovschi s-a cautat un interpret care sa joace alaturi
de Stela, am intrat eu si apoi cei care scriau, in speta Mihai Maximilian,
Vasile Veselovschi, regizorul Bitu Falticineanu, au hotarat sa ne “imperecheze”
pe scena. Aceasta unire a fost, zic eu, de bun augur!

Citeste si:

Jurnalul National: In duetul Stela - Arsinel, al cui glas se aude
mai tare, al gainii sau al cocosului?

Alexandru Arsinel:
Poate al cocosului pe scena, ca vorbesc mai tare, in culise... ne impartim
perioadele.

Jurnalul National: S-a intamplat vreodata sa uitati un vers sau o
fraza de cuplet in timpul vreunui spectacol ?

Alexandru Arsinel:
Da, da, da! Nu o data, chiar de mai multe ori ! Poti sa ai un lapsus, poti sa
ai un moment de emotie, poti fi derutat de parte­ner sau partenerul sa greseasca
si tu, la un moment dat, gandindu-te ca a gresit, intri din greseala in greseala.
In general, noi ne ajutam si de foarte multe ori nu se observa asta, nu se
simte o reactie in sala cum ca ar fi sesizabil.

Jurnalul National: V-ati fi dorit sa fiti un om... “sfrijit” ?

Alexandru Arsinel:
Nu, nu mi-am dorit pentru ca nu am vazut in jur. In casa mea toti au fost plinuti,
si tata, si mama, si sora, si fratele. Eu eram cel mai slab! La varsta de 23 de
ani aveam 68 de kilograme, daca nu faceam 70 nu voiau sa ma ia la armata! Eram
slab, slab, dar vanjos si destul de puternic si... frumos!

Jurnalul National: In realitate sunteti un om vesel sau trist?

Alexandru Arsinel:
(Ezita)... Sa stiti ca, in gene­ral, comicii, nu de putine ori, sunt dominati
de o anumita tristete.

“Un spectacol, un gen
greu in care trebuie sa canti, sa scoti si lacrima, dar mai ales ceea ce e mult
mai greu, sa scoti zambetul de pe chipul unor oameni...”

Alexandru Arsinel

“La varsta de 23 de
ani aveam 68 de kilograme, da­ca nu faceam 70 nu voiau sa ma ia la armata! Eram
slab, slab, dar vanjos si des­tul de puternic si... frumos!”

Alexandru Arsinel

roxana.vintila@jurnalul.ro