Omenirea este convinsa ca prin nastere are un drept
consacrat la fericire, credinta fundamental gresita, caci in tot timpul vietii
omul alearga dupa ea ca o himera. Ne ramane speranta, care, nu-i asa, nu moare
niciodata?

Aproape ca nu exista om care sa nu nutreasca ide­ea ca a mos­tenit
prin nastere un drept la fericire, de unde rezulta ca atunci cand n'are aceasta
senzatie, se uita in juru-i, in cautarea unui tap ispasitor - sotul, sotia,
doctorul, patronul, guvernul, capitalistul, etc - sau cineva trebuie sa-i inchida
drumul catre fericire.

Iata insa ca, doctorul Foster Keneedy, afirma ca omul n'a
avut parte niciodata prin nastere un drept la fericire sau la altceva decat la
moarte. Ceeace face din fericire o imposibilitate, este in primul rand faptul ca
natura are la baza un crud principiu de destructie. Omul se intretine omorand si
mancand diferite animale; vegetalele formeaza un alt capitol al hranei omului;
vietile animalelor inferioare se continua printr'unul din aceste principii sau
prin ambele si, daca aprofundam cercetarile, vedem chiar in regnul vegetal,
plante ce se stranguleaza. Microbul, cea mai mica vietate, completeaza cercul
de suferinte si cruzimi al nefericirii, rozand si ucigand pe om, cea mai desavarsita
forma a vietatii.

Ceeace face pe oameni sa blameze medicina pentru
inca­pa­ci­­tatea ei de a-l tine intr-o perpe­tua stare de sanatate si mul­tu­mire,
este credinta pe care o cultiva, inoculand-o si copiilor lor, ca au un drept la
fericire. Singurul drept al nasterei este dreptul de a muri. Natura intentioneaza
sa ne ucida si reuseste. Deci campania intreprinsa de medicina impotriva mortei,
nu poate fi decat un esec. Am studiat si suprimat multe din formele suferintei,
dar lumea asteapta acum dela noi sa su­pri­mam moartea. Asta intrece insa
posibilitatile noastre. Organizatia sociala de astazi garanteaza tuturor
acelora care-i respecta legile, dreptul - nu la fericire, ci la ur­ma­rirea ei.
Si din leagan pana la groapa, fiecare din noi alearga dupa ea, asemeni cainilor
de curse, pe urmele unui iepure electric. Totusi, tragedia nu o deslantuie
imposibilitatea de a prinde ie­pu­rele fericirii, ci faptul ca atunci cand l-am
prins, nu-l putem tinea decat prea putin, in raport cu formidabila desfasurare
de forte prin care am atins aceasta realizare.

Aceasta goana disperata si zadarnica dupa un curcubeu, a
existat intotdeauna, chiar pe vremea cand se scria Vechiul Testament. Dar cum
aceasta vanatoare dezolanta nu prea parea demna de o justa si buna providenta,
autorii acestei prime parti din scriptura au emis teoria, ca lucrurile au stat
cu mult mai bine la inceput, pe vremea cand Adam si Eva s'au pomenit in gradina
Edenului. Filozofii au spus adesea ca fericirea nu depinde de bogatie, putere
sau faima, pentru a caror dobandire omul lupta necontenit, ci de ceva launtric.
Intamplarea a facut ca aceasta clasa de cugetatori sa aiba dreptate, desi nu
prea posedau subiectul asupra caruia se pronuntau.

Stiinta a descoperit in ultima vreme ca intr'adevar,
fericirea vine “dinauntru”: multi ani glanda adrenala a fost cunoscuta ca sursa
a adrenalinei, un puternic stimulent ce se varsa in sange in clipe de groaza
sau de furie, dand omului sau animalului un surplus de forta muschiulara,
pentru lupta sau fuga. Aceasta substanta este secretata de partea interioara a
glandei. S'a descoperit insa de curand, ca patura exterioara sau cortexul
secreta o substanta neidentificata inca si care injectata in sangele cuiva, ii
da senzatie de fericire generala. Dupa cum vedeti, am dat in sfarsit peste
elixirul fericirii! (I. GR.)

Citeste si:

Natura fericirii

“Este fatal sa ne intrebam
pentru ce oare este natura atat de avara cu substanta fericirei cand ar fi
putut aranja in asa fel incat fiecare dintre noi sa treaca prin viata razand si
amuzandu-se, indiferent de ce s'ar fi petrecut in jurul nostru? Unul dintre raspunsuri
ar putea fi ca lumea aceasta, departe de a se numi imparatie a fericirei, este
atat de primejdi­oa­sa si de plina de dificultati incat pentru a trai si a-si
salva specia, o creeatura trebue sa-si ascuta spiritul luptand cu incordare intreaga
zi si dormind noaptea doar cu un singur ochiu.”

Realitatea Ilustrata,
9 februarie 1933

“Dela copilul care se pomeneste in mijlocul unei cofetarii
cu dreptul de a-si insusi tot ce-i pofteste inima, pana la barbatul care a dobandit
cea mai incantatoare femee din lume, facem cu totii penibila constatare ca o
fericire prea mult gustata, devine obositoare si indezirabila. Se presupune ca
o realizare de suprema fericire este casatoria a doi tineri indragostiti. Dar
repeziciunea cu care se evaporeaza aceasta fericire, e strigata zilnic de mii
de voci, in cursul proceselor de divort, unde aflam ca in majoritatea cazurilor
incep chiar din luna de miere.”

Realitatea ilustrata,
9 februarie 1933