Tiparul otravit

Atunci cand procurorii statului comit abuzuri impotriva unor persoane publice, cei care le semnaleaza sunt acuzati ca fac politica. In favoarea prezumtivelor victime. Sau ai prezumtivilor vinovati. La randul lor, cei care ii critica pe procurori pun pe seama presiunilor politice prestatia lamentabila a acestora. Si fiindca presedintele Traian Basescu s-a referit insistent, zilele trecute, la necesara egalitate in tratament a cetatenilor obisnuiti cu cei sus-pusi, ma voi opri astazi asupra unui alt tip de exemplu. Care, insa, conduce la aceeasi concluzie. Si anume, ca a proliferat practica, in randul procurorilor, de a-si face treaba cu picioarele. Iar nu cu capul. De a aplica dreptul fortei, sacrificand forta dreptului. Privarea de libertate a lui Cristian Cioaca, sotul Elodiei, este un caz tipic de acest fel. Pecetluit pana si de instanta de judecata. Acest tipar otravit se extinde.
Nimeni dintre noi nu are de unde sa stie daca Cioaca este sau nu implicat in disparitia Elodiei. Nici macar daca aceasta mai traieste sau nu. Este un caz ciudat despre care s-a vorbit si s-a scris enorm. Pana una alta, si Cioaca trebuie sa se bucure de prezumtia de nevinovatie. Si totusi, el a fost privat de libertate in urma presiunilor procurorilor DIICOT. Sub un pretext absurd. Si anume, ca ar fi instigat la spargerea casutei electronice a propriei sale sotii. Pentru ce? Pentru a-i citi acesteia corespondenta. Sa ne imaginam, oricare dintre noi, ca ne loveste napasta. Ca cea mai apropiata persoana dispare pe neasteptate. Care este prima reactie a unui om normal? Sa incerce sa dea de urma persoanei care s-a volatilizat. Cum? Obtinand toate informatiile care ar putea fi utile. Ceea ce presupune si uitatul in poseta ori in jurnalul intim, daca el exista. Ori in mail. Pentru ca oriunde ar putea sa apara un indiciu care sa ofere o explicatie a disparitiei. Si sa conduca la gasirea persoanei respective. Daca ii aplicam lui Cioaca prezumtia de nevinovatie la care are dreptul, atunci trebuie sa admitem ca el a procedat cum nu se poate mai normal. A adus acasa un prieten priceput in informatica si l-a rugat sa il ajute. O asemenea operatie nu poate fi, sub nici o forma, identificata cu o infractiune. In definitiv, computerul, ca si portofelul, este un bun comun al celor doi soti. Dar procurorii sunt la mare inghesuiala. De luni de zile, opinia publica e cu ochii pe acest caz. Dintr-un motiv sau altul, ancheta merge prost. Procurorii DIICOT Brasov au procedat la fel ca si alti colegi al caror nume a devenit, in ultimii ani, de trista celebritate. Aresteaza, in speranta ca vor veni si probele mai tarziu. Ba mai mult, lanseaza pe piata si tampenia cu tatal mafiotilor lumii, Al Capone. Care a fost arestat pentru neplata taxelor, in conditiile in care detectivii americani nu au reusit sa gaseasca probe legate de crimele mafiote. Numai ca, in acel caz de evaziune fiscala, infractiunea era dovedita. Nu inchipuita. Ca in cazul lui Cioaca.
Daca este adevarat - si este - ca in Codul Penal e prevazuta infractiunea care se cheama abuz in serviciu, as vrea sa stiu in ce conditii un procuror, care prin incompetenta sau rea-vointa priveaza o persoana de libertate ori ii incalca grav drepturile procesuale, raspunde el insusi in fata legii. Suportand o condamnare penala. Din pacate, raspunsul la aceasta intrebare este ca in Romania democrata, ca si in cea comunista, nici un procuror nu a fost pedepsit. Desi sunt numerosi cei care au incalcat legea. Ceea ce incurajeaza in continuare abuzurile. Care devin vizibile in cazurile de notorietate. Este un tipar otravit in munca procurorilor. Caruia trebuie sa i se gaseasca antidotul. Conform legii.
P.S. Sa ne amintim de capodopera lui Dostoievski, "Crima si pedeapsa". In Rusia tarista, un anchetator s-a straduit mult timp pana cand l-a determinat pe criminal sa marturiseasca. Si abia apoi acesta a fost arestat. Intr-o tara care nu se putea lauda ca respecta drepturile omului.

---

Despre autor: