Din cauza noii legislatii, care nu le mai permite celor de la salubrizare sa arunce zapada in raul Dambovita, scoaterea nametilor din Bucuresti devine un lucru aproape imposibil. Asta ne-au explicat cei de la primaria sectorului 4, responsabili cu de

Din cauza noii legislatii, care nu le mai permite celor de la salubrizare sa arunce zapada in raul Dambovita, scoaterea nametilor din Bucuresti devine un lucru aproape imposibil. Asta ne-au explicat cei de la primaria sectorului 4, responsabili cu deszapezirea.

Un munte de noroi a ramas intre Palatul Copiilor si Sala Polivalenta in urma ultimei actiuni de depozitare a zapezii adunate de pe strazile sectorului 4. Daca in prima saptamana nu a incurcat foarte mult prezenta lui in parc, pur si simplu pentru ca tot orasul era sub nameti, acum zapada amestecata cu noroi se topeste inundand aleile parcului si nemultumindu-i pe toti. ' Pot sa spun doar ca nu sunt de acord, dar nu am ce sa comentez. Acolo este un poligon auto. Pe ei i-a incurcat, nu pe noi. Ar trebui sa fie terenul nostru acolo, dar deocamdata nu e.”, spune directorul Palatului Copiilor. Si totusi, la aceasta situatie s-a ajuns din cauza schimbarii legislatiei mediului, spun cei care trebuie sa asigure salubrizarea.

FARA SOLUTII. Directorul biroului de salubrizare din cadrul primariei se disculpa foarte simplu: "Am luat amenda de la Garda de Mediu, dar nu avem ce sa facem. Legislatia este proasta. Nu ne mai lasa sa aruncam zapada in Dambovita, dar nici nu avem unde sa o ducem. In afara Bucurestiului nu mai este nici un loc disponibil, iar terenurile sunt proprietate privata.” Pe de alta parte, primaria se confrunta si cu partea financiara a problemei, costurile fiind foarte mari pentru transportul zapezii in afara orasului. Asa se face ca solutia gasita pe moment de REBU pentru a scapa de nametii adunati din sectorul 4 a fost poligonul auto din Parcul Tineretului. Inestetic, insalubru si chiar periculos, mormanul de zapada cu noroi din "spatiul verde” este rezultatul legislatiei, iar pana acum nimeni nu a gasit o solutie. "Cei de la Mediu mai mult ne incurca decat sa ne ajute. Nu stim ce am putea sa facem cu zapada. >>, ne-a explicat directorul biroului de salubrizare. Din spusele lui rezulta ca singurul lucru pe care-l putem face este sa ne rugam sa nu ninga in fiecare zi. Pentru ca zapada va ramane pe loc!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.