Liderii principalelor confederatii sindicale din Timis - Cartel Alfa, Blocul National Sindical (BNS) si CNSLR Fratia - au denuntat faptul ca infiintarea sindicatelor in majoritatea firmelor private din judet are loc in cel mai mare secret, pentru a nu se intampina obstructii din partea patronilor. In acest context, ei au dezvaluit ca doar 10% dintre firmele private de pe raza judetului au incheiate contracte colective de munca cu angajatii, in celelalte societati, sindicatele avand un rol mai mult decorativ. Presedintele filialei timisene a Cartel Alfa, Stefan Gogosanu, a declarat ca aproape toate initiativele de acest gen au fost privite cu un imens disconfort, in special de patronatele marilor firme, care, de indata ce aflau de intentiile grupurilor sindicale, incepeau represaliile. „De cele mai multe ori, liderului sindical i se cautau motive pentru a fi dat afara. De aceea, am decis sa cream sindicate in secret. Oamenii veneau la sediul Cartel Alfa sau in alte locuri si infiintam sindicatul ca pe vremea ilegalistilor din anii '40. Totodata, nu de putine ori, sindicatele veritabile sunt atacate de 'sindicatele galbene>>, cr eate artificial si manipulate de administratorii din conducerea firmelor“, a afirmat Gogosanu.