Lasati-ne sa mancam cu placere

Unii sunt medici si nu fac decat sa ne reaminteasca, cu temei stiintific si cu bun simt, niste adevaruri verificate: ca in materie de hrana, orice fel de exces, in plus sau in minus, este nociv. Insa in paralel sau odata cu ei sunt convocati la televiziuni niste autodidacti, profeti ai terorismului alimentar, fara nici un fel de pregatire in domeniu. De aici si predilectia lor pentru jargon, specifica impostorului: carbohidrati, aminoacizi, "fibre"... Un taliban alimentar ne sfatuieste de cateva luni sa ne "hidratam" in fiecare dimineata, umplandu-ne burtile cu apa. (Eu stiam ca numai betivii se "hidrateaza" in zori, de unde si expresia "bea apa dimineata"). Alaturi de el, intr-o emisiune, o doamna, medic cu diploma si cu ani buni de meserie, dadea si ea sa spuna ceva. Daca la Animal Planet vedem pisici jucandu-se cu sobolanii, la televiziunile particulare ni se arata, in autentic tipic postmodern, specialistul si amatorul pe picior de egalitate.
Pana acum, societatea era in asa fel constituita, incat sa nu lase copiii sa se joace cu chibriturile, nici pe diletanti sa ne primejduiasca sanatatea si vietile. Nu am nimic impotriva ca nutritionistul-amator cu nume de padure bucuresteana, pe care l-am vazut la Antena 2, sa se produca in sala de conferinte a Spitalului nr. 9, la Sapoca ori la Balaceanca. Dar cine imi poate garanta ca lectiile sale de alimentatie "corecta" nu sunt un indreptar pentru sinucidere? La inceputul anilor '70, un guru culinar a lansat in Italia o dieta bazata exclusiv pe orez. Un regizor care a adoptat-o cu entuziasm a slabit de la 130 de kilograme la 70 iar dupa cateva luni a fost petrecut cu alai la cimitirul din Milano. L-au urmat pe drumul fara intoarcere alti doi beneficiari ai dietei respective. Mai aproape de zilele noastre, au existat cazurile "manechinelor anorexice" care au raposat si pe care le-as aseza in categoria ascezei demonice.
Biserica a instituit posturi lungi tocmai pentru ca oamenii sa isi curete sufletele si trupurile. Iar apoi sa manance cu bucurie. Asa incat, lasati-ne sa mancam cu placere. Se spunea pe vremuri: masa e sfanta. Oamenii care muncesc, indeosebi aceia care presteaza munca fizica, trebuie sa manance bine, in tihna, asezati comod la masa, neterorizati de o politie alimentara de la sine instituita, ingroziti ca vor fi stigmatizati daca nu arata ca trasi prin inel. Nu a murit nimeni din cauza cartofilor prajiti sau a carnii, vai, rosie! de porc, pe care in afara de romani o mananca de secole nemtii, ungurii, austriecii... Departe de mine gandul de a face elogiul desfraului alimentar, dar nu putem ajunge sa mancam in sila si mai putin decat pustnicii pentru ca asa e "trendy". "Suferiti de ulcer fiindca nu mancati cu placere!", i-a spus medicul lui Cioran.
Pranz de afaceri! Alta forma de subminare a bucuriilor culinare. Asta inseamna ca, aflat la restaurant, in loc sa savurezi mancarea si sa sorbi cu placere din paharul de vin, le ignori, concentrat sa nu fii inselat cumva la tranzactie... Pe vremea nenorocirii de la Tanacu mi-a telefonat producatoarea unei televiziuni, invitandu-ma in seara zilei respective la o emisiune. I-am spus: "Domnisoara, te rog sa ma ierti, dar nu pot veni - regret sincer - intrucat sunt poftit in seara aceasta la o masa si crede-ma ca nu as renunta la ea nici pentru France 2 sau CNN...".

---

Despre autor: