Mircea Horia Simionescu octogenar, asadar! O varsta incredibila, ba chiar - am putea spune - cu totul neplauzibila, daca ne gandim la factura scrierilor sale, la aerul lor mereu-jucaus, de parca totul n-ar fi decat o sotie, o joaca de-a literatura. Ce-i drept, gluma s-a cam ingrosat, si nu de ieri, de azi: cartile s-au adunat si, cam de doua-trei decenii, noile "valuri" tinere de autori autohtoni l-au recunoscut ca mare precursor.
S-a nascut pe 23 ianuarie 1928 la Targoviste - singurul targovistean get-beget din trioul care a impus "scoala". Radu Petrescu vazuse lumina zilei in Bucuresti, iar Costache Olareanu in Moldova, la Husi. Familiile ultimilor doi s-au stabilit si ele in vechea cetate de scaun valaha si baietii s-au cunoscut in liceu, la "Ienachita Vacarescu". "Joaca de-a literatura" atunci a inceput: cei trei, alaturi de alti colegi, care nu s-au mai tinut ulterior de scris, citeau pe rupte, compuneau ei insisi versuri si proze si "editau" reviste-manuscris, ca si cand ar fi lasat deja adolescenta in urma si ar fi participat la competitia culturala "adulta". Mai tarziu, In studentie, la Bucuresti, si destui ani dupa aceea, au continuat sa se comporte ca niste scriitori profesionisti, dar in "underground"-ul micului lor grup, carora li se raliasera alti cativa autori intre timp foarte cunoscuti, precum Tudor Topa, Alexandru George sau Petru Cretia. Stiau ca, in plina epoca proletcultista, nu puteau publica nimic fara sa faca grave compromisuri, drept pentru care au preferat sa nu se "alinieze" si si-au "editau" tot singuri textele, pentru cercul apropiatilor: carti transcrise caligrafic pe coli de hartie, apoi taiate si legate ca niste opuri "adevarate".
Au debutat cu totii la edituri "oficiale" abia in jurul lui 1970, dupa ce regimul comunist abandonase etapa represiunii dure si a propagandei inflexibile, "liberalizandu-se". Mircea Horia Simionescu apare in '69 cu "Dictionarul onomastic", primul volum al tetralogiei "Ingeniosul bine temperat", opera sa capitala. Celelalte parti: "Bibliografia generala" (1970), "Breviarul sau Historia calamitatum" (1980) si "Toxicologia sau Dincolo de bine si dincoace de rau" (1983) - "Dictionarul onomastic" fiind si el completat cu "Jumatate plus unu", 1976. Restul cartilor sale, nu putine (alte circa 20 de titluri), romane, nuvele si schite, jurnale, insemnari varii, se dispun in jurul tetralogiei, dezvoltand-o, completand-o, ramificand-o. Ansamblul devine o enorma "fresca" a vietii si a literaturii, pictata cu impecabila finete livresca (trasatura valabila pentru tot grupul "targovistean"), dar si cu o verva persiflatorie foarte caracteristica: totul e de ironizat (deci si autorul, deci ironia e si autoironie!), toate sobrietatile au reversuri comice, toate stereotipiile se cuvin demontate. Altfel spus, in viziunea autorului, nu poate exista scriere fara propria sa parodie.
Sa reformulam, asadar: opera lui Mircea Horia Simionescu e o enorma, extraordinara parodie a vietii si a literaturii...