Violenta si razboiul reprezinta temele comune ale celor cinci filme nominalizate de Academia Americana de Film la premiul Oscar pentru Cel mai bun film intr-o limba straina, scrie AP, intr-un amplu comentariu.

Acest fapt nu este o coi

Violenta si razboiul reprezinta temele comune ale celor cinci filme nominalizate de Academia Americana de Film la premiul Oscar pentru Cel mai bun film intr-o limba straina, scrie AP, intr-un amplu comentariu.

Acest fapt nu este o coincidenta, ci mai degraba o reflectare a nelinistilor prezentului, este de parere regizorul polonez Andrzej Wajda, al carui film despre un masacru din cel de-al doilea razboi mondial, 'Katyn', se afla printre cele nominalizate la prestigiosul premiu. 'In mod clar, lumea se teme de razboi', a declarat Wajda, in varsta de 81 de ani, care si-a pierdut tatal in masacrul din 1940, in care 22.000 de ofiteri polonezi au fost ucisi de politia secreta sovietica, o tragedie ilustrata de cineast prin scene datatoare de fiori, noteaza AP. 'Si poate realizatorii de filme stiu ceva despre acest subiect, au un anume sentiment', a adaugat Wajda, care a fost nominalizat marti pentru a patra oara in cariera la Oscarul pentru Cel mai bun film intr-o limba straina.

Andrzej Wajda a primit in 2000 un premiu Oscar pentru intreaga activitate, care a inceput inca din anii '50 si include filme precum 'Kanal', 'Ashes and Diamonds' ('Cenusa si Diamant') si 'Man of Iron' ('Omul de Fier'). Cel de-al doilea razboi mondial reprezinta si fundalul productiei austriece 'The Counterfeiters'. Regizat de Stefan Ruzowitzky, filmul se bazeaza pe povestea reala a celei mai mari operatiuni de contrafacere din istorie, organizata de nazisti in 1936, in care un prizonier evreu este desemnat sa destabilizeze monedele din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii (SUA) folosindu-se de bancnote falsificate. Regizorul a declarat ca nominalizarea este 'fantastica'. 'Un Oscar ar reprezenta crema cremelor', a declarat Ruzowitzky pentru mass-media austriaca.

Mergand si mai mult in trecut, primul film kazah nominalizat vreodata la premiul Oscar, 'Mongol', are ca subiect tineretea lui Gingis Han, care a creat in secolul 13 un imperiu care se intindea de la Oceanul Pacific pana in Europa Centrala. 'Este prima nominalizare pentru Kazahstan. Este o veste foarte buna', a declarat regizorul Serghei Bodrov pentru un post de televiziune din Rusia. In filmul sau, Bodrov spune povestea unui baiat de noua ani pe nume Temucin care supravietuieste exilului si sclaviei devenind unul dintre cei mai mari cuceritori din istorie, incercand sa arate latura umana a unui lider cu reputatia de jefuitor fara scrupule.

Realizat tot de un regizor rus, filmul '12' este o incursiune in lumea recenta a politicii din Rusia, fiind un remake al clasicului american '12 oameni furiosi', realizat de Sidney Lumet si lansat in 1957. Regizorul spune povestea unui proces cu jurati din Rusia, unde acestea au fost reintroduse dupa suspendarea lor in urma revolutiei bolsevice din 1917. 'Nu ma asteptam la nimic, inca nu ma astept la nimic. Dar este o mare bucurie', a spus Nikita Mihalkov, care a castigat in 1994 premiul Oscar pentru Cel mai bun film strain cu o productie despre era stalinista, 'Ars de soare'.

Singurul film neeuropean nominalizat la aceasta categorie este productia israeliana 'Beaufort', un portret al fricii si al zadarniciei dintr-un avanpost militar din sudul Libanului in momentul retragerii israeliene din 2000. Regizat de Joseph Cedar si bazat pe un roman al lui Ron Leshem, actiunea este centrata pe un mic grup de soldati israelieni care apara o baza puternic fortificata din apropierea Castelului Beaufort, construit de cruciati in secolul 12. Actorul din rolul principal a salutat nominalizarea ca pe un semn ca filmul israelian este luat mai in serios si poate avea un rol in dezbaterea politica. 'Acum toata lumea stie ca facem parte din aceasta entitate numita cinematografie mondiala. Acum este oficial. Cinematograful devine o arena foarte importanta pentru dialog in care ne putem exprima sentimentele', a declarat Oshri Cohen la Ierusalim. Regizorul a spus ca 'timpul se misca foarte repede si foarte incet' atunci cand a aflat despre nominalizare. Cedar crede insa ca 'The Counterfeiters' are cele mai mari sanse sa obtina mult ravnitul Oscar pentru film strain.

Ceremonia de decernare este programata la 24 februarie, dar nu se stie cata stralucire va avea, in conditiile in care greva scenaristilor din SUA continua, noteaza AP.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.