„O perfecta zi perfecta" este ultima carte de Martin Page publicata la Humanitas, dar si cea mai firava tentativa de proza a francezului, hotarit sa dea o lovitura de gratie multinationalelor.

Corporatistii nu sint tinte tocmaiusoare pentru Martin Page Lumea s-a automatizat, singurele recorduri pe care omul de azi si le mai fixeaza sint cele de viteza, indiferenta e regula de aur a convietuirii sociale, iar consumul - rasplata pentru o viata inchinata regimului de corporatie. Acestea sint datele noii ordini urbane, corectiile care-i pot fi aplicate de eventualii nemultumiti sint ingaduite cu pretul sanatatii psihice. Acestea sint si datele de la care porneste si Page in romanul „O perfecta zi perfecta" (in traducerea Marinei Vazaca), la fel cum au facut-o, in aceeasi vreme, prozatorii Michel Houellebecq si Jonathan Franzen, numai ca, spre deosebire de ei, mai tinarul autor si-a propus mai mult decit putea duce. Ceea ce se vrea o satira usturatoare a robotizarii ultime avanseaza usor si sigur spre cosmarul oricarui cititor: senzatia de plictis care creste in proportie directa cu numarul de clisee adunate in perimetrul fiecarui paragraf. Eroul lui Page are o viata si un loc in ierarhia eficientei de multinationala. Ghinionul lui e ca, desi nu da doi bani pe noua religie a departamentelor de resurse umane, nu reuseste nici sa dea cu tifla sistemului, nici sa se racoreasca injurindu-l. Tot ce poate face e sa-si descrie situatia si sa-si imagineze scenarii cu sinucideri la nivel inalt si cu funeraliile prietenilor, „incorporati" la rindul lor. Pe scurt, sa-si plinga de mila, insa cu aerul frustratului care testeaza cinismul cu degetul: „Ma impachetez in costumul meu de lucru. Cravata este funda cadoului pe care il ofer in fiecare zi capitalismului mondial. E foarte frustrant pentru ca sint un cadou pe care nimeni nu-l despacheteaza. Se uita la ambalaj, le este de ajuns; cine sint eu nu le face trebuinta sa stie. Pesemne ca sint, totusi, cineva, dar cineva care nu desface funda ca sa-si arate adevarata fire".

Cartea lui Page e, de la un capat la altul, o insiruire de proiectii si fantasme stirnite de propria biografie deviata si de indicii care i-au indus deriva. Se imagineaza spinzurindu-se in lift, ajutat politicos de colegii de cabina, se uita la femeile in costume gri luind startul, pline de ambitii, prin multime, si le vede fixindu-si cu grija pistolul la timpla, in timp ce alearga „à bout de souffle" catre locul in care au ajuns sa insemne ceva. Isi inchipuie ca e locuit de un rechin care inoata nestingherit prin corpul lui, transformat intr-un lichid din care nimic nu-l poate salva. La receptii, ca si la birou, schimba zimbete cu semenii carieristi si le etaleaza apoi radiografiile: „Barbati si femei isi plimba animalele domestice. E voie sa le aduci la birou, acum se cheama Angoasa, Ulcer, Competitie, Teama, Sudoare, Ambitie, Durere de stomac. Sint tinute in lesa de stapini. Mai exact, sint legati de o lesa de carne, singe si mate baloase".

Lumea vazuta de Page e golita si de afecte, si de criterii, pina si de eroismul violentei din alte vremuri. Nu simtul realitatii lipseste din coborirea scriitorului in infernul social. Ceea ce e cu desavirsire absent este filtrul care sa modifice proportiile cliseelor realului la asimilarea in literatura. Francezul face un inventar al evidentelor, e un observator exersat, insa ambitiile lui nu-i dau voie sa stationeze in halta documentarului. „O perfecta zi perfecta" ramine un exercitiu pentru un roman din care lipseste povestea, insa pentru a o inlocui e nevoie de mai mult decit de idei rulate in spiritul vremii si de situatii care, chiar incomode, au intrat deja in fondul de uzura.

Cariera pe scurt „M-am hotarit sa devin prost" („Comment je suis devenu stupide"), publicata in ianuarie 2001, este cartea care l-a adus pe Martin Page in atentia criticilor din Franta, la numai 25 de ani. Dupa debutul ca romancier incomod, care i-a adus un teribil succes de public, Page si-a abandonat studiile de antropologie si a scos, la intervale scurte, inca doua romane.

„O perfecta zi perfecta" este ultima carte scrisa de francezul care isi gaseste locul in divizia autorilor certati cu literatura corecta. Volumului i s-a consacrat un intreg site.