"Auditorul nu a primit toate datele de la club, astfel incat sa avem un audit pe care sa-l analizam in Comisia de Negociere si in Consiliul Local. Neavand acest audit, nu suntem in masura sa inaintam un proiect despre situatia financiara a clubului i
"Auditorul nu a primit toate datele de la club, astfel incat sa avem un audit pe care sa-l analizam in Comisia de Negociere si in Consiliul Local. Neavand acest audit, nu suntem in masura sa inaintam un proiect despre situatia financiara a clubului in comisiile Consiliului Local", a spus Gheorghe Ciuhandu, adaugand ca cel mai devreme o decizie in privinta asocierii s-ar putea lua abia la sfarsitul lunii februarie. "Cand vom avea auditul, il vom inainta Comisiei de Negociere, care va da un aviz tehnic, apoi urmeaza proiectul din plen. Prima sedinta o avem in 29 ianuarie, dar ma indoiesc ca pana atunci vom fi in posesia auditului. Mai degraba lucrul acesta se va face in cursul lunii februarie. Regret ca nu s-a gasit intelegere ca sa obtinem datele la timp", a afirmat Ciuhandu. Consilierii locali au solicitat auditul financiar pentru a vedea care este situatia economica a clubului, dar si pentru a vedea daca asocierea este rentabila sau nu. Marian Iancu a trimis la inceputul lunii octombrie 2007 o adresa prin care solicita atat Consiliului Local Timisoara, cat si Consiliului Judetean Timis sa participe la majorarea de capital a clubului, limita minima de participare fiind de 2,5 milioane de euro. Consiliul Judetean Timis va analiza oportunitatea asocierii tot pe baza auditului pe care l-a comandat Primaria Timisoara. Presedintele lui "Poli" Timisoara, Marian Iancu, preciza ca celelalte adrese trimise catre CLT si CJT, respectiv de asocierea pentru un proiect imobiliar numit "Cartierul Viola", nu mai sunt valabile. Iancu a trimis, in urma cu cateva luni, catre Primaria Timisoara, o scrisoare de intentie pentru o asociere cu primaria, pentru a dezvolta pe un teren de 120 de hectare al acesteia un proiect imobiliar de patru miliarde de euro, care ar fi urmat sa includa un stadion de fotbal si cateva mii de locuinte. La plenul Cosiliului Local Timisoara din luna iulie 2007, proiectul pentru realizarea acestui complex, denumit "Cartierul Viola", a fost respins. In urma acestui refuz, Iancu a adresat o scrisoare de intentie si catre CJ Timis, in parteneriat cu care intentiona sa dezvolte un alt proiect imobiliar, dar in acest caz terenul detinut de Consiliul Judetean are o suprafata de 60 de hectare, iar investitiile pe care intentiona sa le faca au fost estimate la circa doua miliarde de euro. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.