Dedicatie. Artistul plastic Ovidiu Paraianu, fost miner in Valea Jiului, lucreaza la realizarea un inel din aur, cu rubine si safire, pentru actuala iubita a presedintelui Frantei Paraianu a declarat, ieri, ca a pus la punct acest proiect si spera ca lucrarea sa fie definitivata in aproximativ o saptamana, iar inelul sa ajunga la Carla Bruni prin intermediul Ambasadei Romaniei la Paris. "Voi folosi aur, rubine si safire pentru a imbina culorile Frantei cu operele lui Brancusi expuse in aer liber la Targu-Jiu. Eu vreau sa realizez un concept unicat pe aceasta tema si sa il si introduc, astfel, pe Brancusi in marile cancelarii pentru a fi redescoperite si originile lui romanesti", a spus el. Paraianu este un fost miner din Valea Jiului, care a renuntat la meserie in urma unui accident de munca. El locuieste la Petrosani si, de mai multi ani, realizeaza diferite chei din aur, in care imbina elemente brancusiene cu diferite diamante. "Inelul pentru prima doamna a Frantei vreau sa il prezint oficial la o bijuterie din centrul Bucurestiului, iar pana atunci lucrez la un alt inel pentru printesa Diana, pe care il voi inmana fiilor sai", a adaugat Paraianu.