Vreme de trei ani, locuitorii Satului Francez nu sint afectati de disputa dintre Primaria Capitalei si omul de afaceri Constantin Constanda.

Satul Francez este o zona decupata denebunia din restul orasului Aparut in 1994, pe vremea cind primar al Capitalei era Crin Halaicu, Satul Francez din Bucuresti cunoaste celebritatea abia de citeva luni, in urma unei dispute juridice dintre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si un investitor privat, Costica Constanda. „Satul", in fapt un condominium compus, in principal, din doua siruri de cladiri - vile si blocuri -, a fost construit in urma asocierii dintre Primaria Municipiului Bucuresti si compania franceza Bouygues (de unde si numele de Satul Francez), care a investit si in complexul World Trade Center. Compania franceza a ajuns datoare statului roman, iar citeva dintre activele sale, printre care WTC si Satul Francez, au trecut in proprietatea fostei AVAS (Agentia de Valorificare a Activelor Statului). In aprilie 2005, Satul a fost preluat de Primaria Municipiului Bucuresti.

Investitia fusese gindita initial ca o suma de locuinte de confort sporit pentru angajatii straini ai multinationalelor sau ai ambasadelor. Intre timp, aici s-au mutat si romani. Toti locatarii sint chiriasi, platesc pe luna intre 2.000 si 3.000 de euro, in functie de confortul locuintei. Pe cele sapte hectare, dintre care doar unul cu vegetatie, s-au construit 72 de cladiri, vile si blocuri pitice la prima vedere. Sint blocuri cu cinci apartamente, impartite, la rindu-le, in doua tipuri, unele de 100 de metri patrati, iar celelalte, duplex, masoara fiecare 137 de metri patrati. Intretinerea pe luna decembrie pentru un apartament din prima categorie a costat in jur de 450 de lei. Vara, aleile forfotesc de copii calarind biciclete si uneori, „dar mult mai rar decit la romani, in general, barbatii fac gratare", marturiseste unul dintre paznici. Si bicicletele, si gratarele dorm acum in magaziile din lemn colorate din curtea fiecarei vile. In fata caselor, masini de peste 50.000 de euro, ba chiar multe coupe-uri, care trec de 100.000.

Locatarii s-au asigurat prin contractul semnat cu administratia locului ca nu le va intra in ograda picior de strain necuvenit, asa ca nu-i poti aborda sa-i intrebi cum curge viata intr-un minicartier cu paza permanenta. Avem voie sa facem poze, dar fara sa culegem vorbe, fara priviri in interiorul caselor.

Fiecare vizitator isi lasa cartea de identitate in ghereta paznicilor, linga un caiet studentesc, unde sint trecute toate bonele si toti timplarii care au de lucru inauntru. Aici n-ajung sa dea pe dinafara tomberoanele, pentru ca gunoiul se ridica in fiecare zi, nu vezi nici apa scapata din tevi si din conducte, baltind saptamini in fata caselor. Aici locatarii suna la administratie, care-i chiar la intrare, si musai apare instalatorul.

Locul, imprejmuit cu gard sanatos, include o gradinita si un club, zis chiar asa, „Le Club". Un abonament pe un an costa 5.450 de lei, cel pe sase luni, 3.600 de lei. La piscina clubului vine lume din tot orasul. Daca doamna n-are costumul de baie la ea, si-ar putea cumpara unul din vitrina de linga receptie, care ar costa-o 170 de lei. Clubul e deschis intre orele 7.00 si 23.00, iar cel mai la moda sport de interior este squash, tenisul acela la perete, pe care il joaca brokerii americani prin filme.