Era vremea in care Rusia, dupa ce abandonase comunismul ca doctrina de stat lasand capitalismul occidental fara inamic ideologic si dupa ce daduse lovitura de gratie imperiului sovietic sperand sa obtina in schimb integrarea universului ruso-asiatic in cel euro-atlantic, accepta sa-si paraseasca avanposturile europene traditionale in cautarea unei linii de demarcatie spiritualizata si a unei linii de unire politico-militara cu puterile occidentale. Rusii intelesesera nu numai ca natiunea lor era condamnata sa-si piarda identitatea si viitorul in masura in care acceptau sa ramana nucleul dur al unui imperiu multinational structural prea slab spre a rezista in cursa tehnologica mondiala, ci si ca omenirea se gaseste in fata unor amenintari, oportunitati si sfidari noi care reclama o alta ordine globala.
Surprins de intorsatura lucrurilor, Occidentul nu a gasit o strategie mai buna decat aceea de a ocupa spatiul vidat prin retragerea Rusiei. Tarile baltice in nord, Grupul Visazegrad in centru si Balcanii de Vest in sud au constituit cele trei segmente ale frontului pe care au incercat sa avanseze democratiile euro-atlantice mutand spre est vechea Cortina de Fier - acum transformata in Cortina de Aur (adica de dolari) - pe un aliniament nou legand tot Baltica de Mediterana. Pe acest aliniament, ceea ce in timpul Razboiului Rece fusese pantecul moale al colosului comunist - Iugoslavia ereziei titoiste - devenea centrul fortificat al rezistentei impotriva expansiunii euro-atlantice. Nationalismul sarb care in secolul XX sfidase ambitiile otomane si habsburgice si se opusese atat nazismului, cat si stalinismului, nu putea fi tolerat de globalismul euro-american. De aceea i s-a pus dinamita nationalismelor concurente - croat, bosniac si albanez.
Pe ruinele Iugoslaviei s-au produs doua confruntari strategice majore: una chino-americana si alta euro-americana. In contextul celei din urma, SUA au procedat la albanizarea conflictului balcanic.
Intre timp, frontul de securitate euro-atlantic s-a mutat de pe vectorul Balcani-Mediterana de Est pe vectorul Asia Centrala-Golful Persic intrand mai adanc in fostul spatiu sovietic. La randul sau, Rusia, dupa ce a constatat ca incercarile sale integrationiste nu-si gasesc ecou, a trecut de la proiectul post-imperial la unul neo-imperial. Acesta include reafirmarea prezentei ruse in zona sa de influenta traditionala a Balcanilor.
In timp ce NATO se pregateste sa se consolideze integrandu-si Macedonia si Albania, precum si sa se extinda in Caucazul georgian, Rusia ii intoarce flancul prin oleoductul Burgas-Alexandropolis si patrunde in spatele frontului central-european implantandu-se solid atat prin reteaua strategica de distributie a hidrocarburilor, cat si prin posibile baze militare, intr-o Serbie umilita si ingenuncheata de Occident. Amenintat cu pierderea Kosovo, leaganul natiunii sarbe, fara compensatii si fara menajamente, Belgradul care a rezistat presiunilor URSS, este aruncat de politica euro-atlantica in bratele Rusiei post-sovietice.
Romania a fost mereu o zona tampon intre puterile nordice si cele sudice. Ea a impiedicat drumul Rusiei spre Balcani. In contextul extinderii NATO si UE, precum si al reculului frontierei ruse, romanii aveau sansa sa scape de o pozitie geo-strategica periculoasa. Lipsa de intelepciune a politicii sale orientale precum si lipsa de viziune a aliatilor sai occidentali o transforma intr-un avanpost izolat sub impresurare ruseasca. Pacat!