Dar, asa cum se asaza lucrurile acum in regiunea Marii Negre, noi am pierdut pe toate fronturile. In afara documentului despre sinergie. Numai ca practica sinergiei nu balanseaza inspre fructificarea unor sanse romanesti si nici nu vine sa raspunda necesitatilor noastre fundamentale in materie de securitate nationala in care capitolul "securitate energetica" ar fi trebuit sa fie pus pe primul plan. Exact asa cum se intampla in toate tarile membre UE. Iar raportarea fundamentala, cu cateva exceptii notabile (exploatarea zacamintelor din Marea Nordului si proiectul, deocamdata teoretic, al unei conducte spre Algeria) se face fata de Rusia si, prin extensie, fata de statele din zona Marii Caspice. Prin extensie, deoarece Rusia si-a asigurat acolo, in ultimii ani, un adevarat monopol in zona prin preluarea celor mai importante companii de productie petroliera, achizitionand apoi, direct sau indirect, alte companii similare intr-un areal din ce in ce mai extins. Caci proiectul South Stream se pregateste cu grija de ani de zile si asta nu numai la nivelul investitiei directe ci, in primul rand, prin crearea unei baze strategice formate tocmai din acest tip de companii, precum si din complexele de rafinare corespunzatoare.
Intre timp, noi cum ne-am pregatit jocurile? Intrebare importanta in conditiile in care, de la Revolutie incoace, ne-am obstinat in pierderea tuturor marilor noastre piete traditionale de export si de cooperare economica. Atunci cand nimeni nu se prea inghesuia sa mearga pe-acolo, noi aveam deja reprezentante economice rentabile pe piata ruseasca, pe cea a Indiei, a Chinei, in absolut toate tarile arabe, in cele mai importante tari africane si din America de Sud. Am ignorat si continuam sa ignoram puterea imensa care se construieste in jurul Organizatiei de cooperare de la Shanghai. Nu ne spune nimic faptul ca, in timp ce noua ni se aproba proiecte cum este cel cu sinergia la Marea Neagra, ceilalti parteneri europeni din UE si NATO isi multiplica vizitele CF si contractele pe pietele fabulos de ofertante din zonele pe care noi tocmai le-am parasit...
In 17 ani trecuti de la Revolutie, linia diplomatiei noastre a fluturat besmetic, abandonand identitatea balcanica, mai intai in favoarea uneia (absolut iluzorii) central-europeana, pentru a ne reintoarce rapid la conceptul de "lider regional in Balcani" si apoi construind speranta unei sinergii portocalii in spatiul Marii Negre. Sperand ca asta va face placere unei la fel de iluzorii axe Washington-Londra-Bucuresti. Cu ce ne-am ales? Poate cu speranta de ultim moment ca, in schimbul sustinerii noastre neconditionate pentru pozitia ruseasca in ce priveste Kosovo, s-ar putea sa existe speranta unei rute South Stream prin Romania. Poate, daca vor rusii si, mai ales, daca vor si bulgarii, acum tara de importanta strategica infinit mai mare decat a Romaniei prin posesia a 50% din actiunile la conducta de pe teritoriul sau...
Noi ce conditii am pus si, mai ales, ce voci am ales sa ne sustina interesele? Cum s-a batut comisarul roman Leonard Orban pentru interesele majore strategice ale Romaniei, in conditiile in care toti comisarii fac un lobby important, adesea decisiv, in favoarea tarilor lor? Ce-a facut Reprezentanta tarii noastre pe langa UE? A transmis mesajul: mizati pe Nabucco. Am mizat. Bulgarii doamnei Kuneva au transmis exact invers: mizati pe South Stream, caci UE nu va avea nimic impotriva.
Da, dar noi avem sinergie si ei nu.