Minciunile primarului general al Capitalei, Adrian Videanu, nu mai mira pe nimeni. Din nefericire, ele deranjeaza peste cele peste doua milioane de locuitori, atat cat numara Bucurestiul. Daca in primavara Videanu promitea ca reparatiile la strazile
Minciunile primarului general al Capitalei, Adrian Videanu, nu mai mira pe nimeni. Din nefericire, ele deranjeaza peste cele peste doua milioane de locuitori, atat cat numara Bucurestiul. Daca in primavara Videanu promitea ca reparatiile la strazile orasului se vor incheia pana la 15 septembrie 2007, in toamna a lungit termenul pana la sfarsitul lunii decembrie 2007. Totusi, desi acest termen a trecut, nici pana acum lucrarile nu s-au incheiat pentru o mare parte din strazi. Asta in conditiile in care municipalitatea a avut la dispozitie, pentru anul trecut, 500 de milioane de euro numai pentru infrastructura.
Anul trecut s-a lucrat pe 58 de drumuri ale Capitalei. La 11 dintre acestea, lucrarile nu au fost incheiate, reparatiile fiind prelungite pentru anul 2008, cand din urma trebuie sa vina si alte lucrari. Este vorba despre Soseaua Stefan cel Mare, Colentina, Oltenitei (intre Piata Sudului si Eroii Revolutiei), Dimitrie Cantemir, Caraiman, Calea Floreasca, George Enescu, Coralilor, Doamna Ghica, zona Pasajul Marasesti si zona Pasajului Obor. Tot in 2008 va incepe si repararea drumurilor proaspat asfaltate. Asta intrucat la inceputul lunii decembrie, pe niste friguri patrunzatoare, in conditii meteo improprii, drumarii turnau asfaltul pe cateva bulevarde bucurestene. Chiar muncitorii au recunoscut ca asfaltul astfel pus nu are cum sa tina.
Bucurestiul in conservare
In prezent, multe dintre santierele deschise pe strazile orasului au trecut in "conservare", primind din partea lui Videanu alte noi termene de finalizare. Astfel, pe Soseaua Stefan cel Mare santierele vor fi redeschise la primavara, in zona intersectiilor cu strazile Tunari si Lizeanu. Care, chipurile, vor fi gata in luna aprilie 2008. Pe Soseaua Oltenitei, intre Piata Sudului si Piata Eroii Revolutiei, a mai ramas de terminat carosabilul si de reabilitat linia de tramvai. Pe strada Dimitrie Cantemir mai sunt de instalat stalpii pentru noua retea de troleibuze care va intra in functiune in primavara acestui an. Tot pentru aceasta perioada se doreste incheierea lucrarilor la pasajul de la Obor si la terminalul pentru tramvaie de la Sf. Vineri. Calea Floreasca a intrat si ea in conservare pe timpul iernii, frontul de lucru urmand a fi deschis abia in primavara. Acest drum este unul foarte prost, multi dintre locuitorii zonei plangandu-se de faptul ca pe langa strada denivelata mai exista si un sant sapat pentru schimbarea conductelor RADET.
Primaria democrata
Institutile abilitate ale statului si-au dovedit, pana acum, incompetenta si nepasarea atunci cand a fost vorba de controale la Primaria Capitalei.
Desi presa a prezentat pe larg sirul lung de ilegalitati care poarta sigla Videanu, nu s-a intamplat nimic. Acesta si-a vazut nestingherit de spolierea banului public. Si de minciunile cu care ii serveste zilnic pe contribuabilii bucuresteni. Edilul sef Adriean Videanu s-a facut remarcat pana acum doar prin niste proiecte megalomanice, promisiuni neonorate si transformarea municipalitatii intr-un SRL-ul aservit PD. "Tot ceea ce am promis in campanie se va realiza in trei ani si jumatate", declara cu emfaza liderul PD, dupa castigarea alegerilor.
Timpul a trecut, iar spusele celui mai slab primar al Capitalei si-au dovedit, in toata splendoarea lor, desertaciunea. In cele aproximativ patru luni de mandat pe care ediul le mai are la dispozitie este imposibil sa isi onoreze macar vreunul din cele zece puncte, atatea cate a continut "stufosul" sau program electoral intitulat pompos "Videanu care face".
Banii municipalitatii pe mana colegului de facultate
Valoarea totala a investitiilor in lucrarile de infrastructura realizate in Bucuresti ajunge la 1,8 miliarde de euro. Aceste sume se datoreaza si faptului ca preturile la lucrari sunt mult umflate.
Spre exemplu, reparatiile la Soseaua Oltenitei au avut costuri finale de 94 de milioane de euro, pentru noua kilometri - tronsonul Sura Mare - Romprim. Initial, in urma licitatiei s-a convenit ca suma sa fie de 57 de milioane de euro. Totusi, aceasta in final aproape s-a dublat. Astfel, avem un pret de aproximativ zece milioane de euro pe kilometru. Asta in conditiile in care in statele europene un kilometru de autostrada costa
1,5-1,7 milioane de euro.
Atat firmele care lucreaza la strazi cat si Administratia Strazilor nu s-au obosit sa-si respecte termenele. Daca societatile de drumari sunt sub aripa presedintelui si a PD-L, seful de la Administratia Strazilor, Claudiu Balan, are "marele" merit ca a fost coleg de facultate cu Adriean Videanu. Balan a venit in primarie, de la Protectia Consumatorului Bacau, prin "delegatie" si abia apoi printr-un concurs cu "dedicatie". Videanu avea nevoie de un om de paie care sa ii faca jocurile intr-un post cheie si banos, al administratiei bucurestene. Pe mana lui Balan au fost lasate cele 500 de milioane de euro, bani cheltuibili intr-un an pentru aproximativ o suta de strazi si bulevarde.
Receptia lucrarilor, cu ochii inchisi
Conform declaratiilor lui Videanu, facute acum cateva saptamani, municipalitatea pretinde ca va finaliza reabilitarea a 375 de bulevarde pe care le are in administrare pana in luna mai a anului viitor, urmand ca la alte 43 de artere sa se lucreze pana la sfarsitul lui 2008.
La cum stau lucrurile cine il mai poate crede pe edilul sef cand afirma ca "cele 375 de artere vor fi aduse la un nivel de serviciu pe care il impune exigenta unui capitale europene". La momentul actual municipalitatea are in administrare 418 strazi, care vor fi gata la inceputul anului 2009. Daca la capitolul strazi, respectarea promisiunilor nu s-a realizat, in privinta bordurilor, Videanu se poate lauda cu rezultate deosebite. Pe parcursul anului 2007 au fost strazi intregi pe care s-au schimbat bordurile chiar de trei ori, in timp ce pe altele au aparut borduri supraetajate.
Pe de alta parte, grav este ca receptia lucrarilor la strazi se face cu ochii inchisi. Chiar daca se depasesc termenele, iar lucrarile sunt de proasta calitate, comisiile din primarie (administratia strazilor) accepta cu usurinta neplaneitatea sau asfaltul turnat la - 5 grade Celsius.
Cautat de Curtea de Conturi
In prezent, pe langa lipsa de credibilitate, primarul Adriean Videanu se mai confrunta cu o alta mare problema.
Curtea de Conturi desfasoara, chiar in aceste zile, un riguros control la municipali. Controlul la "strazi si borduri" a fost cerut de catre un grup de 52 de senatori, intrigati de banii multi cheltuiti si de lucrarile de proasta calitate. Poate de aceasta data vor iesi la iveala potlogariile orchestrate de Videanu, care i-au rotunjit conturile, atat lui cat si camarilei sale. Caci ZIUA a prezentat pe larg, nu cu mult timp in urma, faptul ca in spatele vanzarii bordurilor catre societatile de drumari stau chiar firmele edilului sef al Capitalei, Adriean Videanu.
Retrocedari ratate
Retrocedarile bat pasul pe loc. Aproximativ 81% dintre notificarile depuse pe Legea 10 nu au fost rezolvate. Concret, din 43.000 de dosare, 35.000 se aflau inca in suspensie. In acest ritm, mai sunt necesari alti cinci ani pentru incheierea acestui delicat capitol. In schimb, atunci cand sunt retrocedari la comanda sau pe interes, Videanu si camarila sa devin brusc foarte eficienti. In cercul sau de interese, cazurile acceptate la retrocedare se rezolva abia dupa ce se vand drepturile litigioase. Se poate spune ca este un demn continuator al politicii presedintelui Traian Basescu. Exemplul cel mai elocvent si mediatizat fiind Parcul Bordei.
Locuinte doar pentru Videanu si familia sa
Si problema spinoasa a locuintelor l-a depasit pe primarul general. "Primaria va achizitiona 3000 de locuinte pe an de pe piata libera. In paralel, se vor construi noi cartiere in zona periferica a Bucurestiului: in jurul Lacului Morii - pana la iesirea din oras si de-a lungul lacurilor si raului Dambovita. Bucurestenii cu probleme sociale se vor putea bucura usor, usor de casa noua", promitea Videanu. Ce este cert este faptul ca in prezent exista peste 40.000 de cereri de locuinte la nivelul Capitalei. In acest rastimp, dupa ce a achizionat ilegal locuinte de la stat, Videanu se muta din vila in vila, construind acum pentru familia sa adevarate palate in apropierea orasului.
Parcari inexistente
Cele 120 de terenuri din Capitala care vor fi concesionate pentru amenajarea de parcari supra si subterane etajate, promise de edil, nu au fost inca identificate. Traficul este aproape paralizat si de masinile lasate pe oriunde din pricina lipsei locurilor de parcare. Singurul beneficiar al acestei situatii este societatea Dalli, condusa de intermediarii lui Dorin Cocos si ai Elenei Udrea, care incaseaza sume uriase pentru niste dungi de vopsea aplicate pe domeniul public. Desi parcarile promise de primar nu s-au realizat, masinile bucurestenilor se ridica, pe sume enorme. Daca Videanu are loc de parcare acasa si la primarie, restul bucurestenilor sunt lasati sa se descurce cum pot.
Salubrizarea si deszapezirea
O dovada ca "firmele de salubrizare vor fi obligate sa ia in grija tot domeniul public" asa cum declara electoralul Videanu am avut-o chiar zilele trecute. Zapada cazuta a dovedit din nou ineficienta acestor societati si lipsa unor contracte ferme. Firmele de salubrizare ne-au convins doar ca percep taxe foarte mari, iar eficienta este aproape inexistenta. Mai mult, pus la colt de evenimente, Videanu nu mai recunoaste acum ca are vreo treaba cu salubrizarea si deszapezirea. "Este datoria primariilor de sector" a pasat responsabilitatea, in stilul caracteristic primarul general. Daca Videanu a facut ceva pentru Bucuresti, trebuie sa remarcam doar indatorarea excesiva, pe ani buni, a populatiei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.