Editorial - Marimea conteaza, domnule presedinte!

Simbata, 5 ianuarie, cind veneam spre Bucuresti dinspre Pitesti pe un ger imprumutat din Sadoveanu, am fost nevoit sa frinez in graba ca sa nu calc un vultur. Pasarea, cunoscuta in popor ca "uliul mare" (Buteo rufinus), staruia asupra unui cadavru de maidanez (Canis lupus familiaris), pe care lipsa gardului lateral al autostrazii A1 i-l pusese in meniu.

Cind zic "autostrazii" sint constient ca fac un abuz de limbaj, dar prefer ca cititorul sa stie la ce ma refer. Da, ma refer la banda aia de ciment amestecat cu bitum, blana, mate, gropi si denivelari, nascuta dintr-o ratacire de-a lui Ceausescu si incaputa pe miinile patate de zerouri ale mai multor generatii de reparatori. A1 e o sosea dubla care in Ungaria, Cehia sau Slovenia ar fi considerata drum periculos. Fara semnalizari, fara protectie intre sensuri si mai ales fara plase externe autostrada Bucuresti-Pitesti e un coridor aventuros placat cu stirvuri, un fast-food deschis non-stop pentru ciorile, corbii si cotofenele din zona.

"Romania va intra in UE cu 1.000 de kilometri de autostrada", declara, in 2003, ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, la putin timp dupa ce semnase anexele frauduloase cu Bechtel. N-a avut nici un pic de retinere, desi reputatia Justitiei spera ca retinerea sa-i vina din partea DNA. Succesorul Dobre a fost mai modest: dupa mintea lui, in 2007 urma sa avem doar 540 de kilometri de autostrada. In schimb, in 2008 saream spectaculos la 800, iar in 2012 ne plafonam undeva pe la 1.200 de kilometri. Urmatorul mitoman, Berceanu, a aruncat un prudent "420 de kilometri pentru 2007", impingind fantasmele ceva mai incolo, in 2013, cind muntii, dealurile si cimpiile noastre urmau sa gazduiasca 1.800 de kilometri de autostrada. In fine, Orban s-a multumit sa dea cu masina intr-o cofetarie, sa blocheze contractul cu Bechtel, sa-l injure pe Basescu si sa fuga de la locul accidentului.

Sintem in 2008 si avem 280 de kilometri de, hai sa-i zicem, autostrada, in timp ce bulgarii, fara populatie si fara masini, au deja 350 de kilometri, iar ungurii sau cehii construiesc citeva sute de kilometri pe an. Soferii, istoria si folclorul stiu ca aproape jumatate din autoruta noastra a fost ctitorita de nea Nicu si ca, pentru aceasta jumatate, zicala "nu sint ei in stare sa vopseasca ce-a construit Ceausescu" e copios valabila. Sa adaugam ca proiectul Bechtel a sarit la 7,2 miliarde de euro de la 2,24, iar lucrarile pe portiuni au avansat de la 3,35 milioane de euro pe kilometru la 12, 13,5 si chiar la 17 milioane. Sa mai adaugam ca traseele cuprind acum toate buclele necesare vinzarii terenurilor cumparate in vecinatate de proiectantii politici, o fauna care cistiga la o singura curba Bechtel cit salariul brut pe zece ani al circumscriptiei care i-a dat votul. Si, cum strategii autostrazilor au abordat pina acum doar zonele de ses, lasind asfaltarea muntilor pentru mai tirziu, ar mai fi de zis ca termenele de executie sint pregatite sa tinteasca, unele - viitorul indepartat, altele - direct eternitatea.

Infractiunea care se comite aici in public nu e doar hotie. Daca ar fi asa, am fi norocosi, fiindca, in etica progresului rapid, hotia are cinstea si harnicia ei civica: se fura, dar se face. Din pacate, la noi, raptul e flancat amenintator de lipsa descurajanta a viziunii si de prostie. O forma grava de cretinism politic si o criza galopanta de nepricepere fac, in Romania, un concubinaj devastator. Cit de dobitoc sa fii ca sa nu intelegi, sapte guverne la rind, filozofia rentabila a drumurilor si cit de orb ca sa nu vezi ca o autostrada face mai mult pentru tara ca o suta de guverne? Civilizatia a stat dintotdeauna pe forta epica a soselei, iar succesul Occidentului a crescut din latimea drumului bine facut. Cum sa ignori, ca parlamentar, singurul orizont istoric de dezvoltare, cum sa ratezi, ca presedinte, cea mai accesibila resursa organica? Cum sa impiedici marfa, investitia si know-how-ul sa circule in si spre patria ta, cum sa tii viitorul pe loc an dupa an, aproape doua decenii la rind?

Cind am auzit, in 2004, din gura unui cvadruplu ministru la Transporturi, dublu primar si unic presedinte ca Romania nu are nevoie de autostrazi, petrecusem deja o treime din viata pe drumuri rupte si speram ca macar copiii mei vor ajunge de la Bucuresti la Cluj fara zdruncinaturi. Am inteles atunci ca nici nepotii nu vor merge mai lin, nici macar pina la Ploiesti. Acum, daca sub teorema idioata a lui Basescu ar fi stat nauhaul acvatic al presedintelui Iliescu, iscalitura pitigaiata a presedintelui Constantinescu ori amprentele rudimentare ale tuturor sefilor de guvern, nu ma oboseam sa disper. Dar, tisnita din discursul celui mai energic heptatlonist politic, din gindirea disruptiva a lui Zeus cel competent, aceasta enormitate atirna cit un diagnostic de orbire nationala. E un lucru care trebuie cunoscut, mai ales in Olimp: cind vorbim despre viziune si orizont politic, marimea conteaza.

---

Despre autor: