Comisia Europeana a sesizat cateva nereguli legate de lichidarea voluntara si de vanzarea activelor societatii Tractorul Brasov catre societatea Flavus Investitii SRL, in ceea ce priveste acquisul comunitar, existand posibilitatea anularii acestui contract.

Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa a declarat, ieri, ca oficialii Comisiei Europene sunt nemultumiti de modul in care a fost acordat ajutorul de stat catre societatea Tractorul Brasov si ca au sesizat nereguli in contractul de vanzare-cumparare. „Daca se dovedeste ca trecerea activelor de la Tractorul in patrimoniul Flavus Investitii SRL s-a facut fraudulos, cei care vor fi gasiti vinovati pot raspunde penal pentru faptele lor. Iar daca se dovedeste ca actul de vanzare-cumparare este gresit, pentru ca s-au incalcat reglementarile europene in materie de ajutoare de stat si concurenta libera, atunci se revine la starea precedenta“, a adaugat eurodeputatul Vlad Popa, citat de Mediafax. Popa spune ca legea europeana, careia trebuie sa i se supuna si Romania, obliga statul roman sa ia masuri in cazurile de genul celui de la Tractorul.