Intr-o zi de vacanta, Adrian Pascu concediaza rapid porunca a opta („sa nu furi"), ignora transcendenta camerelor video si sustrage apoi din seiful bancii 100.000 de euro.

Teancurile de bancnote echivalau cu aproximativ doua sute de salarii lunare medii pe economie - un furt cit saisprezece ani de munca in libertate, pedepsit cu doar sapte la puscarie.

In mintea directorului de sucursala, aceste cifre, ca si judecata care le-ar fi putut scoate la lumina, s-au volatilizat cu rapiditate. Trecut de pragul cazinoului, tinarul de numai 27 de ani a schimbat lista prioritatilor existentiale. Sintem poate departe de dramele sufletesti din „Jucatorul" (1887) lui Dostoievski. E insa mult mai aproape vertijul in fata banului nemuncit - betia care multiplica bezmetic, fara sens, coeficientul de fericire al unui viitor fantasmatic. Pentru dl Pascu, fascinatia ruletei s-a sfirsit printr-un salt in gol de la etajul opt si, in locul mortii subite, doar printr-o tripla fractura. Deznodamintul miraculos il face pe concetateanul nostru nu doar un personaj de roman, ci si martor necesar in procesul unei maladii recente.

Dupa anomiile sociale dezlantuite in 1994 de „Caritas", legislatia romaneasca ar fi trebuit sa reglementeze foarte sever industria jocurilor de noroc. Dimpotriva: o mafie organizata a obtinut enorme facilitati. Bucurestiul este invadat de sordidele asezaminte ale viciului. Clientii acestui drog fojgaie nestingheriti in marile cartiere. La ceas de seara, turistul strain priveste cladirea Universitatii sau a Institutului de Arhitectura in lumina stridenta a reclamelor care striga „bingo" pentru urechile proaspetilor imbogatiti. Rivalizind cu strazile din Las Vegas, Bulevardul Magheru te pofteste la fiecare o suta de pasi in lumea placerilor pokerului sau in paradisul cartoforilor „blackjack." Pretutindeni in Capitala e mai greu sa deschizi o gradinita decit un cazinou zgomotos, dotat eventual cu stiutele cotloane de tip sex-shop.

Este absurd ca o minoritate dedicata extravagantelor financiare sa paraziteze spatiul nostru public. E totodata simplist sa vezi „ochiul dracului" in arginti, cind de fapt atasamentul idolatru naste ratacirea. Pentru a normaliza relatia romanului cu banul ne trebuie nu doar legi, ci si reflexe culturale mai bune.

Mihail Neamtu este cercetator in stiinte umaniste